Pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţarea instituţiei, Consiliul Judeţean Arad organizează o serie de evenimente, care se vor desfăşura timp de trei zile, în perioada 20-22 aprilie.
În cadrul programului va avea loc o şedinţă festivă, în prezenţa a numeroşi oaspeţi din ţară şi din străinătate. Preşedintele Iustin Cionca i-a invitat pe toţi cei care, de-a lungul timpului, au fost în fruntea Consiliului Judeţean Arad: Dan Ivan, Caius Parpală, Gheorghe Seculici, Iosif Matula, Nicolae Ioţcu şi Adrian Ţolea. Şedinţa festivă va avea loc vineri, 21 aprilie, de la ora 10, la sediul Consiliului Judeţean, sala „Vasile Goldiş”.
Consiliul Judeţean Arad, prin preşedintele în funcţie, Iustin Cionca, îi invită să participe la eveniment pe vicepreşedinţii şi consilierii judeţeni care au reprezentat această instituţie în cei 25 de ani de existenţă.
Programul mai cuprinde expoziţii de machete, vernisaj de pictură, o lansare de carte, cât şi un târg de produse tradiţionale. De asemenea, vor avea loc şi trei spectacole, un Garden Party, un spectacol de muzică clasică, respectiv un spectacol de muzică tradiţională.
Lasă un comentariu