Plenul Consiliul Judeţean Arad a votat pentru cheltuirea a 135.000 de lei pe obiecte promoţionale (hărţi, blocnotesuri, tricouri, clipboarduri etc.).
Hotărârea prin care a fost aprobată alocarea sumei respective a suscitat critici dure din partea consilierului social-democrat Marius Sulinean, căruia i s-a părut prea mare şi, în plus, suspectă. „De ce 135.000 de lei? Nu cumva pentru că aceasta este suma maximă pentru achiziţie directă?”, a declarat Marius Sulincean pentru NewsAr.ro.
Sulincean a spus că i se pare uriaşă suma alocată pentru obiecte promoţionale, în condiţiile în care staţiunii Moneasa i-a fost alocată suma de doar 80.000 de lei de la bugetul Consiliului Judeţean Arad.
Directorul Andrei Ando a replicat, justificându-se: „Ultimele materiale promoţionale au fost tipărite în 2012 şi au costat 300.000 de lei”, susţinând că este nevoie de asemenea obiecte în momentul în care reprezentanţii CJA interacţionează cu partenerii internaţionali, dar şi pentru promovarea în rândul turiştilor. În acest din urmă sens, la propunerea preşedintelui Iustin Cionca (preluată de la UDMR), 20 la sută dintre materialele promoţionale vor fi tipărite în limba maghiară.
De remarcat, că atât preşedintele CJA Iustin Cionca cât şi directorul Andrei Ando au susţinut faptul că suma de 135.000 de lei va scădea ca urmare a procedurilor de licitaţie. Rămâne de văzut cu cât va scădea şi dacă firma care va executa obiectele promoţionale este, sau nu, una de casă a administraţiei arădene.
BUN ! Sa reactualizati sa vedem ce se realizeaza de aceasta suma. „Ultimele materiale promoţionale au fost tipărite în 2012 şi au costat 300.000 de lei” Bun si asta ! Multi bani pentru o strategie buna, sa speram, noi cetatenii, viitori emigranti, sa ramana ei in tara lor.