Senatorul PDL de Arad al Colegiul nr. 3 Constantin Traian Igaş laudă iniţiativa lui Klaus Iohannis de a se prezenta luni în faţa senatorilor adunaţi în şedinţa grupurilor reunite la Parlament pentru a le mulţumi pentru implicarea în acţiunea de strângere de semnături pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale.
Klaus Iohannis, co-preşedinte al Alianţei Creştin Liberale şi candidatul ACL pentru alegerile prezidenţiale, a ţinut să le mulţumească astăzi senatorilor adunaţi în şedinţa grupurilor reunite la Parlament pentru implicarea în acţiunea de strângere de semnături. Klaus Iohannis şi-a depus sâmbătă candidatura la Biroul Electoral Central, adunând 2.210.000 de semnături, deşi erau necesare minimum 200.000.
„Candidatul ACL Klaus Iohannis a ales să facă un gest colegial venind la şedinţa grupurilor reunite din Senat pentru a ne mulţumi pentru implicarea noastră în colegiile pe care le reprezentăm în acţiunea de strângere de semnături. Vine o perioadă destul de încărcată astfel încât apreciez ca fiind binevenit gestul candidatului nostru, un candidat care mizează pe sprijinul fiecăruia dintre noi, atât în colegiile uninominale cât şi în afara lor. Unora dintre senatori le-a cerut sprijinul şi în afara colegiului în care au fost aleşi, motiv pentru care eu voi fi alături de echipa ACL în Regiunea de Vest”, a declarat senatorul arădean, Constantin Traian Igaş (foto).
Lasă un comentariu