O echipă medicală coordonată de dr. Slovenski Milovan, cu o vastă experienţă profesională dobândită în cadrul institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara şi în spitale prestigioase din străinătate, îşi va desfăşura activitatea în cadrul Policlinicii AS Arad, oferind pacienţilor consultaţii cardiovasculare complexe, ecocardiografie, ECG, test de efort, ecografie Doppler vascular, analize medicale complete şi ajungând în funcţie de necesitate, până la coronarografie, studiu electrofiziologic şi intervenţii cardiovasculare intraspitaliceşti.
Consultaţiile în ambulatoriu realizate de echipa de medici cardiologi propun soluţii medicale performante, într-un ambient conceput şi dezvoltat în jurul pacientului. În acest fel, se adresează tuturor pacienţilor adulţi cu boli cardiovasculare, în orice fază a afecţiunii.
„Suntem încântaţi să vă prezentăm parteneriatul nostru cu echipa medicală de excepţie Cardiotim, care reprezintă un sistem integrat de servicii medicale cardiologice, pornind de la consultaţii în ambulatoriu în cadrul Policlinicii AS Arad până la intervenţii cardiovasculare intraspitalicesti de maximă complexitate în cadrul Spitalului Cardiotim Timişoara”, a declarat Călin Albota, managerul general al Policlinicii AS.
Potrivit acestuia, parteneriatul între Policlinica AS şi Cardiotim reprezintă practicarea cardiologiei în condiţii de maximă competenţă, siguranţă şi discernământ în vederea stabilirii diagnosticului, a selectării şi aplicării strategiei terapeutice optime pentru fiecare pacient în parte.
De remarcat, că desfăşurarea actului medical la cele mai înalte standarde este realizată de o echipă medicală profesionistă, preocupată în permanenţă de sănătatea pacientului, dar şi cu ajutorul aparaturii de ultima generaţie care oferă posibilitatea efectuării unei game variate de investigaţii de specialitate.
Pentru informaţii suplimentare şi programări vizitaţi site-ul www.policlinica-as.ro sau apelaţi numărul de telefon 0357-911.
(P)
Un lucru bun.
Lucreaza cu casa de asigurari?