Primăria Arad anunță că zilele acestea continuă programul de spălare și dezinfecție în cartierul Aurel Vlaicu.
Echipele edilitare implicate în acțiunea de spălare și dezinfecție a suprafețelor din domeniul public al municipiului Arad se pregătesc să intervină pe ultimul tronson al Căii Aurel Vlaicu, respectiv cel cuprins între Stația Electrometal (Lebăda) – Stația Fortuna – Sens giratoriu Galleria Mall, după ce în urmă cu aproape două săptămâni s-au spălat ambele sensuri ale arterei Piața “Caius Iacob” (Podgoria) – Stația Electrometal (Lebăda).
Astfel, în zilele 30 și 31 august, pe tronsonul menționat se vor desfășura activități de spălare manuală și mecanizată a întregii suprafețe a carosabilului și trotuarelor, precum și a elementelor sistemului de semaforizare și siguranță rutieră (indicatoare, stâlpișori pentru delimitare parcare etc.) aferente. Activitățile de spălare la bordură sunt organizate separat de activitățile obișnuite de curățenie din municipiu care se desfășoară zilnic, conform programului.
În activitatea de spălare a părții carosabile a străzilor și trotuarelor vor fi folosite utilaje mecanizate, dotate cu perii și detergent profesional cu jet de apă sub presiune. Această operațiune are loc ulterior aspirării prafului și reziduurilor depuse. Detergentul folosit este ecologic, biodegradabil, nepoluant, cu proprietăți de spălare și degresare.
Pentru eficacitate maximă, programul de spălare și igienizare profesională a străzilor și trotuarelor din municipiu se va desfășura noaptea, când valorile de trafic sunt reduse. Pentru desfășurarea optimă și în condiții de siguranță a activităților de salubrizare stradală mecanizată, rugăm proprietarii și conducătorii auto să nu îngreuneze activitatea utilajelor de salubrizare cu (auto)vehicule parcate pe traseul programat.
În acest sens, luni 30 august, între orele 18 – 5, arădenii sun rugați să nu parcheze (auto)vehicule pe Calea „Aurel Vlaicu”, artera Stația Electrometal (Lebăda) – Sens giratoriu Galleria Mall, sensul de mers spre ieșirea din municipiu. Autovehiculele aparținând locuitorilor care domiciliază în blocurile de pe acest tronson se pot parca pe celălalt sens de mers, parcarea Kaufland sau parcarea din lungul Străzii Poetului.
De asemenea, marți 31august, între orele 18 – 5, arădenii sunt sfătuiți să evitate parcarea (auto)vehiculelor pe toată lungimea străzii Calea „Aurel Vlaicu”, artera Sens giratoriu Galleria Mall – Stația Electrometal (Lebăda), sensul spre Arena “Francisc Neuman“. În acest caz autovehiculele vor putea fi parcate pe celălalt sens de mers, în parcarea magazinului Kaufland sau parcarea din lungul Străzii Poetului.
Vă informăm că, în cazul în care nu vă conformați solicitării de eliberare a domeniului public de (auto)vehicule parcate, se va dispune ridicarea și relocarea acestora în cel mai apropiat loc disponibil. Operațiunea de ridicare și transport a (auto)vehiculelor parcate neregulamentar va fi asigurată de Direcția Generală Poliția Locală Arad și SC RECONS SA, în baza prevederilor legale și a avizului Comisiei de Sistematizare a Circulației din Municipiul Arad. Apelând gratuit numărul de telefon 0257-939 (Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Arad) veți afla cu exactitate unde au fost relocate autoturismele ridicate.
Lasă un comentariu