Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad în parteneriat cu Serviciul Teritorial de Specialitate al Protecției Copilului și Serviciilor Sociale din județul Bekes – partener maghiar – și Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad au finalizat formalitățile de depunere a cererii de finanțare în vederea implementării proiectului de cooperare transfrontalieră „sTEP – Together for best practice”, în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria, Axa Prioritară 6, ce are ca scop cooperarea între instituții și cetățeni, cooperare realizată printr-o prioritate de investiţii selectată, având obiectivul specific: „Intensificarea cooperării transfrontaliere durabile a instituțiilor și comunităților”.
Proiectul contribuie la promovarea colaborării transfrontaliere între instituții ca o prioritate îndreptată către consolidarea încrederii și îmbunătățirea eficienței cooperării instituționale, aducând astfel o contribuție la toate cele trei priorități ale Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Obiectivul general al proiectului constă în cooperarea transfrontalieră durabilă, între cei trei parteneri, pentru creșterea calității serviciilor oferite copiilor din sistemul de protecție.
Proiectul „sTEP – Together for best practice” s-a născut din motivația provocării comune, atât pe partea de graniță română cât și pe partea de graniță maghiară, în ceea ce privește resursa umană din serviciile de protecția copilului.
„Cu toate că sunt două sisteme diferite de asistență socială, provocarea comună o reprezintă dificultatea în identificarea de specialiști și totodată păstrarea interesului personalului specializat existent. Proiectul contribuie la utilizarea în comun a capacităților de către partenerii implicați ce oferă servicii similare în țări vecine pentru a reduce stresul profesional la locul de muncă, pentru a scoate din rutina profesională cotidiană specialiștii din instituțiile implicate cu scopul de a îmbunătăți și contribui la creșterea calitații vieții beneficiarilor”, a declarat Erika Stark, director general DGASPC Arad.
Totodată, într-un cadru instituțional, proiectul propune un schimb de informații practice a personalului direct implicat în munca cu copiii din sistemul rezidențial, în casele de tip familial.
Prin implicarea celui de-al treilea partener, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, se va realiza un studiu comparativ a impactului pe termen scurt și lung al activităților celor trei parteneri, care va aduce la un loc metode de bună practică aplicabile în sistemul de protecție a copilului român și maghiar. Realizarea studiului și rezultatele lui vor contribui inclusiv la formarea studenților ca viitori specialiști din sistemul de protecție a copilului.
Elementul de noutate în această cooperare îl reprezintă schimbul de experiență și bune practici în mediul familial al asistentului maternal profesionist și în casele de tip familial din România și Ungaria.
Astfel, proiectul își propune cooperarea transfrontalieră de durată între cele trei instituții partenere, care să contribuie la dezvoltarea cunoștințelor asistentului maternal profesionist, a personalului din centre rezidențiale de tip familial, a specialiștilor din sistemul de protecție a copilului, precum și personalul universitar într-un mediu non-formal, prin utilizarea metodelor și tehnicilor practice în munca cu copilul din sistemul român și maghiar de protecție a copilului.
Dacă în urma perioadei de evaluare din partea finanțatorului, proiectul va fi avizat favorabil, perioada de derulare a acestuia va fi de un an de zile, din aprilie 2018 până în martie 2019.
Lasă un comentariu