Copiii, aflați în grija Centrului de Zi al Direcției de Asistență Socială Arad, au fost în vizită la studenții de la Stomatologie.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”(UVVG) Arad, prin Centrul Clinic Internațional de Microscopie în Stomatologie „Vasile Goldiș” Arad și Direcția de Asistență Socială Arad, a demarat, în luna noiembrie, campania umanitară „Dăruieşte copilaşilor – Dar din dar se face rai”, pentru copiii defavorizați aflați în grija Centrului de Zi al Direcției de Asistență Socială Arad.
Pe toată perioada campaniei, studenții anului III ai Facultății de Stomatologie și conducerea Centrului Internațional de Microscopie în Stomatologie s-au implicat în adunarea de fonduri și bunuri pentru cei mici: hăinuțe, rechizite, dulciuri și jucării. Prin această acțiune ne dorim să le aducem o bucurie, micilor copilași și să le oferim un zâmbet.
Sărbătorile Crăciunului ne aduc împreună pentru a-i sprijini pe cei care nu se pot bucura de această perioadă, dar și pentru a ne implica, împreună, în alte proiecte pe care să le putem implementa pe tot parcursul anului, în beneficiul celor care au nevoie, spun reprezentanții universității arădene.
„Nu este bucurie mai mare decât aceea de a dărui, în special în această perioadă a anului! Felicit echipa studenților anului III ai Facultății de Stomatologie, pe dna Decan Ioana Lile și colegii ei pentru evenimentul de astăzi, care ne-a încărcat pozitiv”, a declarat rectorul UVVG Arad, prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci.
Lasă un comentariu