Președintele american, Donald Trump, a oferit echipamente de ventilație medicală Germaniei, în timpul crizei coronavirusului. Trump a declarat vineri, la o conferință de presă la Casa Albă, că Statele Unite vor trimite ventilatoare respiratorii în Mexic, Honduras și Franța. Dar și în Germania, „dacă are nevoie”. Momentul acestei neașteptate generozități se suprapune însă celui al apariției unui nou studiu medical, din SUA, cu concluzii frapante. Potrivit acestui studiu, între 1 martie și 4 aprilie au murit aproape 90% dintre pacienții Covid 19 din New York, care au fost ventilați artificial.
Studiul care conduce la presupunerea că utilizarea ventilatoarelor în pandemia Corona este dăunătoare, și nu utilă, a fost publicat, la 22 aprilie, în revista de specialitate „Journal of the American Medical Association”, și a acumulat, până la ora de față, aproape un sfert de milion de vizualizări.
Titlul articolului este „Prezentarea de caracteristici, comorbidități și rezultate la 5.700 de pacienți spitalizați cu Covid-19 în aria orașului New York” (Presenting Characteristics, Comorbidities, and Outcomes Among 5700 Patients Hospitalized With COVID-19 în the New York City Area).
Au fost analizate date din 12 spitale din Northwell Health, cel mai mare district de sănătate din New York. Rata de deces a fost de 97,2% la persoanele peste 65 de ani și 76,4% la cei între 18 și 65 de ani.
Concluziile au fost preluate și în presa internațională, inițial în Newsweek. Studiul este „primul studiu mare din SUA, pe pacienți pozitivi Covid-19”, spune publicația citată.
Se afirmă în studiu: „Ratele mortalității pentru cei care au primit ventilație mecanică din grupele de vârstă 18-65 de ani și mai mari de 65 de ani au fost de 76,4% și, respectiv, de 97,2%. Ratele de mortalitate la cei de la 18 la 65 de ani și cei trecuți de 65 de ani care nu au primit ventilație mecanică au fost de 19,8% și, respectiv, de 26,6%. Nu au fost înregistrate decese la grupa de vârstă mai mică de 18 ani”.
Ventilat sau nu, aceasta-i întrebarea
De la publicarea articolului și diseminarea lui în presă americană și germană, se ridică întrebarea dacă ventilarea artificială a pacienților cu Covid-19 are rezultatul scontat. Cifrele din Marea Britanie și New York sugerează că multe persoane ar fi murit din cauza ventilației artificiale intensive.
Primele avertismente au venit din Italia, unde majoritatea pacienților ventilați au murit. Cifrele din Marea Britanie și statul american New York sunt, de asemenea, alarmante. Marea Britanie a spus că 60% dintre pacienții puși la ventilatoare respiratorii au murit. Guvernatorul orașului New York, Andrew Cuomo, s-a referit la un procent de 80% mortalitate, la pacienții intubați și ventilați artificial.
Mulți dintre cei decedați și identificați că purtători de coronavirus au fost tratați în secția de terapie intensivă timp de una până la două săptămâni, unii fiind transpuși în comă artificială, ceea ce a determinat o scădere semnificativă a activității lor respiratorii.
În acest timp, guvernele din întreaga lume se străduiesc să procure cât mai multe ventilatoare medicale, pentru a salva pacienții care suferă de coronavirus. Dar o dezbatere a izbucnit în rândul medicilor, cu privire la momentul în care respirația artificială are sens.
Există încă foarte puține date disponibile, despre ventilația pacienților cu Corona. De asemenea, e greu de stabilit, dacă un pacient a murit din cauza sau în ciuda ventilației artificiale.
Însă tot mai mulți medici observă că starea pacienților cu Covid 19 se deteriorează rapid, imediat ce sunt intubați și conectați la un ventilator. Prin urmare, spitalele din SUA au început să întârzie ventilarea, cât mai mult timp posibil.
Buimăceala de tratament
La începutul pandemiei, pacienții cu Covid-19 cu dificultăți de respirație au fost tratați conform liniilor directoare pentru tratamentul sindromului de deficiență respiratorie acută (Acute Respiratory Distress Syndrome – ARDS), care poate fi declanșat de pneumonie sau de un accident, de exemplu.
ARDS înseamnă că plămânii nu mai pot absorbi suficient oxigen, pentru a-l furniza celorlalte organe. De regulă, acești pacienți sunt trecuți foarte rapid sub ventilație mecanică, acesta fiind modul în care medicii s-au ocupat, inițial, de boala pulmonară indusă de coronavirusul Covid-19.
Însă, încetul cu încetul, medicii au observat că dificultățile de respirație la pacienții cu coronavirus nu pot fi comparate cu cele din ARDS, sau, cel puțin, nu în toate cazurile. Plămânii din cazurile diagnosticate cu Covid-19 nu sunt deteriorați în același mod.
La sfârșitul lunii martie, medicul Luciano Gattinoni și colegii săi din Milano au descris, în revista American Thoracic Societym modul în care și-au adaptat abordarea. Așa că acum se încearcă ventilarea pacienților mai târziu și cu mai puțină presiune pe aparat.
Specialistul american în pneumologie, Kevin Wilson, recomandă, de asemenea, reținerea în ventilația artificială a pacienților cu Covid-19. „Îi amânăm cât putem, dar nu și atunci când devine o urgență”, a spus expertul Universității din Boston.
Medicii au descoperit că pacienții cu Covid-19 și cu un nivel scăzut de oxigen din sânge, cazuri care ar fi în mod normal ventilate, au putut fi gestionați și fără intubație. În loc să conecteze oamenii direct la ventilator, se folosesc metode mai puțin invazive. De exemplu, furnizarea de oxigen pe căi nazale sau prin măști de ventilație, alternativ așezarea pacientului pe burtă, poziție care oferă un sprijin și plămânilor.
Majoritatea noilor abordări provin din New York, unde peste 11.500 de oameni au murit din cauza coronavirusului. „Încercăm să așteptăm ceva mai mult, înainte de a trece la ventilație, sau pentru a o evita cu totul”, spune Daniel Griffin, care conduce Departamentul de Boli Infecțioase din rețeaua medicală New York ProHEALTH.
„Atâta timp cât pacienții par a se simți bine, tolerăm o saturație relativ scăzută de oxigen”, a adăugat el. Unele cazuri s-au recuperat fără respirație artificială, iar dacă se utilizează ventilatorul, presiunea în aparat este redusă.
Pe baza experienței recente, asociațiile medicale încearcă să dezvolte noi linii directoare pentru tratamentul pacienților cu Covid-19. Cu toate acestea, încă nu există un răspuns definitiv la întrebarea privitoare la cele mai bune îngrijiri. „Învățăm din mers”, a spus Wilson, expertul în boli de plămâni al Universității din Boston.
Lasă un comentariu