Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital după ce a fost mușcat de o viperă.
Bărbatul din localitatea constănțeană Băneasa le-a povestit medicilor că se afla pe câmp când a confundat şarpele veninos cu o curea. Vrând s-o ridice din iarbă, bărbatul a dat cu mâna prin locul respectiv şi, instantaneu, a simţit o arsură puternică la braţul drept. Şi-a dat seama că a fost muşcat de un şarpe, dar nu s-a panicat. A băgat vipera într-un recipient de plastic, s-a dus acasă, a sunat la 112, iar apoi le-a arătat-o medicilor.
Bărbatul ghinionist a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital unde a primit îngrijiri medicale de urgenţă.
Medicii de la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanța au reuşit să-l stabilizeze pe bărbat, după ce i-au administrat tratamentul de urgenţă şi vaccinul antiviperin. Victima se poate considera extrem de norocoasă că a scăpat cu viaţă, în condiţiile în care veninul de viperă poate ucide în cinci ore de la inoculare.
Foto: snakesoftaiwan.com
Lasă un comentariu