Cristian Feieș, consilier județean al PNL, se declară profund nemulțumit de faptul că primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, a ignorat dezbaterea publică referitoare la strategia de dezvoltare a stațiunii. Evenimentul a fost organizat sâmbătă după-amiaza, cu participarea unor consilieri județeni, a conducerii Consiliului Județean, a rectorului fondator al Universității „Vasile Goldiș”, a mass-media arădene și a reprezentanților locali ai mediului de afaceri.
„Este inadmisibil că domnul primar a lipsit de la această dezbatere. Este o rușine pentru Moneasa, este o sfidare a localnicilor care își pun speranța în dezvoltarea stațiunii și a mediului local de afaceri. Îi cer primarului să ne prezinte urgent, în această săptămână, viziunea sa asupra stațiunii Moneasa! Consiliul Județean elaborează un proiect strategic pe această stațiune de interes național și nu ne putem împiedica de reaua-credință a primarului”, a subliniat Cristian Feieș.
Tânărul consilier județean susține că, în timp ce oamenii discutau despre viitorul stațiunii, primarul chefuia și se străduia să își servească superiorii pe linie de partid: „Pentru domnul primar stațiunea Moneasa asta înseamnă, câte un chef, câte un șef politic pe care îl ține bine, cu mâncare și muzicanți?! Ar fi demonstrat preocupare față de cetățenii comunei și responsabilitate dacă și-ar fi luat șefii de mânecă și îi aducea și pe ei la dezbatere, mai ales că au fost și ei invitați! Nu putem lăsa ca această stațiune minunată să moară sub mâna unei administrații locale politizate și, în mod evident, incapabilă să o gestioneze singură în mod eficient.”
Feieș spune că la Consiliul Județean vor continua consultările și dezbaterile în vederea elaborării, până în luna noiembrie, a unui document care să traseze direcțiile de acțiune pentru revitalizarea stațiunii Moneasa.
cine mai e si pustiul asta in afara ca e baiatul lui tata?
O fi baiatul lui…tata…dar are mare dreptate
FestivalulClatitelor editia 16,noi fcem sedinta de partit planuri de viitor. Doreste Domnisorul Primar la Moneasa sa imparta terenurica si tutu???????
daca si asta are pareri…..emigram!
-pai normal ca nu isi doreste sa faca nimic pentru Moneasa, ar veni prea multa lume…si e greu sa mai defrisez padurile cu atatia oameni in preajma… acum 4 ani jumate cerea cate o tigara pe la Birt la Liviu, acum detine un bmw x3 si un bmw x1, oare din salariul de aprox 3000 ron?
Da…bun Primar aveti….in faliment va duce Moneasa…
Omul vrea sa apara si el cu ceva, doar este la al 2-lea mandat, insa nu vine cu nicio propunere sau solutie concreta pt dezvoltarea statiunii .