Creştinii ortodocşi o prăznuiesc în 7 decembrie pe Sf. Filofteia. Este zi însemnată cu cruce neagră în calendar.
Potrivit tradiţiei ortodoxe, în această zi în gospodărie nu se folosesc obiecte ascuţite (cuţite, furculiţe sau topoare) iar pâinea consumată la masă se rupe cu mâna.
Tot în 7 decembrie, tinerele care vor să se căsătorească trebuie să ceară ajutorul Muceniţei Filofteia iar mamele trebuie să împartă copiilor săraci hrană caldă (se spune că în familia care dăruieşte astfel de ofrande, copiii vor fi ocrotiţi de boli şi de întâmplări dramatice).
De remarcat, că pelerinii din întreaga ţară vin să se roage la moaştele Sfintei Filofteia, la Mânăstirea Curtea de Argeş.
Foto: Pixabay
Lasă un comentariu