Cruciulițele, odorizantele de pe parbriz și luminile suplimentare vor fi INTERZISE prin lege

Cruciulițele, odorizantele de pe parbriz și luminile suplimentare vor fi INTERZISE prin lege

Cruciulițele și odorizantele de pe parbrize blochează vizibilitatea șoferilor, iar sistemele de lumini suplimentare de pe tiruri orbesc participanții la trafic. Este concluzia la care au ajuns aleșii noștri, care vor să le interzică prin lege.

Montarea pe autovehicule a sistemelor de lumini suplimentare, nestandardizate, care luminează puternic şi intermitent pe timpul nopţii va fi interzisă, se arată într-un proiect de lege care urmează să intre în dezbaterea Senatului. La fel și cruciulițele și odorizantele de pe parbrize.

Proiectul a fost depus de deputaţii PSD Liviu Harbuz şi Ioan Dîrzu.

„România s-a situat, în 2014, pe locul doi în Uniunea Europeană în privința accidentelor rutiere, cu 91 de morţi la un milion de locuitori. În raport cu acest număr mare de accidente rutiere grave, multe au fost cauzate de coliziunea între autoturisme mici şi maşini de mare tonaj, respectiv TIR-uri. În ultima perioadă, se remarcă faptul că maşinile de mare tonaj care ne tranzitează ţara sau efectuează transport intern şi internaţional prezintă o serie de modificări la nivelul sistemului de lumini. Aceste lumini pot reprezenta un pericol în traficul rutier pe timp de noapte, când conducătorii auto aflaţi la volanul autoturismelor pot resimţi senzaţii de orbire de moment şi pot avea reacţii instantanee ce pot conduce la derapajul maşinii de pe carosabil şi la pierderea controlului asupra acestuia. În cazuri speciale, sistemele luminoase neautorizate pot declanşa crize de epilepsie fotosensibilă. Stimulii luminoşi puternici de la sistemele de iluminare nestandardizate montate pe TIR-uri pot provoca crize epileptice, cu spasme, cu supersalivaţie, şi după aceea spun că nu se ştie de ce ăla a intrat pe contrasens, că era el nebun. Iar aceasta este o chestie care cu foarte mare dificultate se poate depista la autopsie. Spun că li s-a făcut rău la volan, dar nu ştiu de ce”, a precizat deputatul Liviu Harbuz, unul dintre iniţiatorii proiectului de act normativ, potrivit ziarulring.ro.

Potrivit Poliţiei Rutiere, legislaţia prevede că orice presupune obturarea imaginii pe parbriz, pe lunetă şi pe geamurile laterale este sancţionat cu amendă între 9 şi 20 de puncte. „Practic, un şofer depistat cu obiecte care îi împiedică vizibilitatea poate plăti o sancţiune minimă de 472 de lei”, a declarat Lucian Hadade, agent Poliţia Rutieră, lider Sindicatul ProLex.

Reprezentanţii Poliţiei Rutiere susţin că regulamentul prevede sancţiuni pentru cei care sunt depistaţi în trafic cu lumini montate artificial, dar că legislaţia actuală interzice doar folosirea, nu şi deţinerea acestora.

Deputatul Liviu Harbuz mai precizează că ar trebui interzise şi cruciulițele agăţate la oglinda retrovizoare.

„Acestea împiedică vizibilitatea, dacă virezi şi te uiţi în lateral, alea sunt în balans şi nu mai vezi nimic”, spune Liviu Harbuz.

 

Sursa: ziarulring.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.