Filiala Teritorială PNL Arad trece prin momente tensionate odată cu renunțarea Claudiei Boghicevici la funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Arad (CJA).
Deși Biroul Politic al PNL Arad a votat în unanimitate ca Răzvan Cadar, consilier județean, să-i urmeze Claudiei Boghicevici în funcție, acest lucru nu este privit cu ochi buni de foștii democrat-liberali din PNL, care consideră că poziția de vicepreședinte ar trebui să le revină lor. Argumentul lor este simplu: Cealaltă poziție de vicepreședinte al CJA este ocupată de Sergiu Bîlcea, care provine din vechiul PNL. De fapt, așa au fost și împărțite funcțiile de vicepreședinți la momentul respectiv: Una la un membru din vechiul PDL (Claudia Boghicevici) și una la un membru din vechiul PNL (Sergiu Bîlcea). Între timp, se invocă „armonizarea” de după fuziunea PNL cu PDL și faptul că, acum, cele două partide sunt unul singur. Că lucrurile nu stau chiar așa am aflat și noi de la unii consilieri liberali din CJA, foști democrat-liberali, care nu s-au sfiit să ne declare că nu le convine înscăunarea lui Răzvan Cadar în funcția de vicepreșdinte.
Și asta nu e tot! Liberalii mai au o problemă: Trebuie să-și mai bage un om în Consiliul Județean. Firesc ar fi ca acesta să fie următorul de pe lista cu care PNL a candidat la alegerile locale din 2016. La rând e George Demian, fostul secretar general al vechiului PNL. Dar, firescul nu e normal când vorbim despre politică. Așa se face că se trag sfori pentru ca George Demian să renunțe, astfel încât în locul său în Consiliu să intre Cristian Sălăşan, de la Lipova. Acesta din urmă ar urma să beneficieze, din poziția de consilier județean, de o expunere care să-i permită apoi să candideze cu un dram de succes în plus la funcția de primar al orașului Lipova. Numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple: George Demian nu renunță! „Bine și face!”, ne-a șoptit un membru marcant al PNL, ex-PDL, din Consiliul Județean. Un alt consilier județean a declarat că nu-și va mai ține gura dacă se va încerca înlăturarea lui George Demian („prietenii” săi iau în calcul excluderea din partid!).
Trebuie spus că, așa cum stau lucrurile acum, alegerea lui Răzvan Cadar în funcția de vicepreședinte al CJA se izbește de opoziția foștilor democrat-liberali. Paradoxal, aceiași democrat-liberali (dar nu numai ei!) îl susțin și pe George Demian, condamnând încercarea unora de a-l împiedica să acceadă în Consiliul Județean.
De remarcat, că de toate aceste frământări poate profita opoziția din CJA, care ar putea impune un alt vicepreședinte, de o altă coloratură politică decât PNL. Șanse ar fi, pentru că, de exemplu, deși PMP este aliatul PNL în CJA, liderul partidului Florin Remețan a anunțat deja că va candida la funcția vacantă de vicepreședinte. Asta cu toată împotrivirea celor de la PNL.
Subiectul este, oricum, unul de urmărit și suntem siguri că va da în clocot în curând! Ca o picanterie, să mai spunem că Răzvan Cadar este finul lui Sergiu Bîlcea, în timp ce Cristian Sălășan este finul Claudiei Boghicevici.
interesant e ca nu Falca orchestreaza tot . pe el nu-l mai intereseaza de mult subiectul.
Incaiera-i drace pana nu mai ramane nimic de ei. Doamne ajuta!
In spatele lor Cionca in picioare negociaza cuPSD!!
Old Man al cui fin e?
Al cui trebuie 😉
Dezastru lasa in urma ei stimabila Boghicevici!Bani risipiti pe incultura,posturi la”stat”ocupate de protejati(chiar si doua persoane dintr-o familie),nulitatea politica mai are un protejat:finul!Intreb:lupta asta acerba este pentru salariul minim pe economie ,nu-i asa?
toata povestea asta e tipica pentru ceea ce se intampla in politica romaneasca. numai interse peste interese mai putin interesul cetateanului care nu e bun numai sa le dea votul. mi-e scarba de toti in frunte cu PSD si PNL doua partide corupti