O nouă acțiune a Serviciului de Voluntariat Montan s-a încheiat cu succes!
La finalul săptămânii trecute, 17 voluntari din trei județe, Arad, Bihor și Timiș, au vopsit marcajele pe un traseu în lungime de aproximativ 18 kilometri din Munții Apuseni, și anume Scărișoara Ghețar – Casa de Piatră – Padiș.
Dintre cei 17 voluntari, patru au fost copii. „Subliniem importanța prezenței celor patru copii, care de mici învață ce înseamnă munca voluntară la munte, cu speranța că atunci când vor fi mari vor prelua sarcinile părinților!”, spune Nagy Arpad, inițiatorul acțiunii și președintele Asociației Turistice Hoinarii Zărandului.
Evenimentul s-a desfășurat împreună cu Serviciile de Salvamont – Salvaspeo Alba, Bihor și, bineînțeles, cu Serviciul de Voluntariat Montan.
Următoarea acțiune va avea loc în 11-12 mai, tot în zona Munților Apuseni.
Lasă un comentariu