La Palatul Administrativ a avut loc astăzi lansarea celui de al IV-lea volum al cărții „Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Româno – Chineze”, realizare de excepție a Forumului Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze, în cadrul unui eveniment de înaltă ținută.
La eveniment au luat parte Călin Bibarț, primarul municipiului Arad, viceprimarul Lazăr Faur, prefectul Toth Csaba și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Din prezidiu nu putea lipsi, desigur, Ana Maria Dragoș, președintele Asociației Con Brio, care are un parteneriat de succes cu Forumul Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze.
Însemnătatea evenimentului a fost subliniată de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, preşedintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno – Chineze: „Mă bucur că autoritățile locale se implică în demersuri legate de cultură. Elaborarea cărții și finanțarea a fost aprobată de Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăria Arad și sprijinul a venit și din partea Consiliului Județean. Este pentru prima dată când într-un proiect cultural se implică Primăria și Consiliul Județean, este un fapt extraordinar. Sprijinul lor a făcut posibilă apariția acestei cărți”.
Primarul Călin Bibarț a remarcat, la rândul lui, importanța lansării volumului: „În China se spune că o călătorie de o mie de mile începe cu un pas. Relațiile româno – chineze au evoluat și ele și au făcut destul de mulți pași. Între comunitățile locale din China și România s-au stabilit strânse relații pe toate domeniile, nu doar economic, ci și cultural. Îi felicit pe cei care stau în spatele acestui demers și aș mai spune o altă vorbă din China – o generație plantează copaci și o alta se bucură de umbra lor. Acest demers e un prim copac la umbra căruia vă veți dezvolta în viitor”.
Alte personalități care au subliniat importanța cărții au fost scriitorul Gheorghe Shwarz, Ana Maria Dragoș, președintele Asociației „Con Brio”, dr. Liliala Bran, psihologul Ramona Pantea, inspectorul școlar Mariana Cismașiu, editorul Ioan Mateuț, prof. univ. Anton Ilica.
Cartea are șase capitole și aproape 500 de pagini, conținând texte ale unor istorici, profesori din învățământul preuniversitar și universitar, medici, psihologi, ingineri, manageri, editori, jurnaliști, elevi și studenți.
Volumul este dedicat împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice și de prietenie între România și China.
Lasă un comentariu