Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au percheziționat locuințele a trei persoane, bănuite de de operațiuni ilegale cu cannabis. Cei în cauză au fost reținuți, iar ulterior arestați preventiv.
La data de 5 septembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, au efectuat trei percheziții domiciliare, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 100 de grame de cannabis, ambalaje utilizate pentru comercializarea drogurilor, cântare, râșnițe și un pistol cu gaz.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2017, mai multe persoane ar fi comercializat cannabis și pastile XTC, pe raza municipiului Arad.
Față de trei persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 40 de ani, s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore.
La data de 7 septembrie, pe numele celor trei, magistrații Tribunalului Arad au emis mandate de arestare preventivă.
La acțiune au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – I.P.J. Arad.
Lasă un comentariu