Înșelăciunile prin metoda „Accidentul” încă mai „prind”, deși polițiștii au derulat diverse campanii de prevenire în acest sens. Recent, 13 persoane au fost păcălite să plătească nu mai puțin de 200.000 de lei unor infractori.
Polițiștii din Prahova au efectuat 11 percheziții în această dimineață la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda „Accidentul”. Prejudiciul este estimat la aproximativ 200.000 de lei.
„La data de 18 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și cei ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române au efectuat 11 percheziții la persoane bănuite de comiterea mai multor înșelăciuni. Descinderile au avut loc în județele Prahova, Brăila, Dâmbovița, Vrancea și Iași, la activități participând și jandarmi”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
Cercetările anchetatorilor au scos la iveală că, în perioada februarie-aprilie 2018, cei în cauză ar fi determinat mai multe persoane să le dea sume de bani, sub pretextul faptului că apropiați ai acestora ar fi provocat accidente rutiere grave, banii fiind necesari pentru acoperirea unor intervenții medicale de urgență sau pentru unele servicii de procedură judiciară.
Astfel, până la acest moment, au fost identificate 13 persoane vătămate, domiciliate în județele Arad, Prahova, Hunedoara, Iași și Timiș, care ar fi înmânat celor implicați sume cuprinse între 5.000 și 50.000 de lei.
Zece mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.
Lasă un comentariu