Cum a căzut Falcă din graţiile lui Băsescu în graţiile lui Blaga!

Cum a căzut Falcă din graţiile lui Băsescu în graţiile lui Blaga!

Mai mare mirarea pe toţi când l-au văzut pe Gheorghe Falcă, marţi, la televizor, zâmbind din spatele lui Vasile Blaga, preşedintele PDL, căruia nu de mult năbădăiosul primar de Arad îi ceruse demisia din fruntea partidului.

Curioşi din fire ne-am interesat şi noi să vedem ce anume a generat această schimbare de atitudine în relaţia Falcă – Blaga. Şi, plecând urechea la gura lumii cea slobodă, am aflat de o consfătuire de taină între Traian Băsescu şi liderii Partidului Mişcarea Populară, în care preşedintele ţării le-ar fi spus acestora că se simte trădat de Boc la Cluj şi de Falcă la Arad, PMP obţinând în aceste două fief-uri pedeliste scoruri la alegerile europarlamentare sub cele pe care miza părintele partidului mişcătorilor populari.

Cu alte cuvinte, nici Falcă şi nici Boc nu i-au dat PMP-ului cât i-au promis. Că de dat i-au dat, mărturie stând unele SMS-uri care au circulat în duminica alegerilor printre membrii PDL, cu mesaj clar să voteze PMP. Socoteala de acasă nu s-a potrivit, în acest caz, cu cea din târg, astfel încât cel puţin Falcă a reintrat (mai de nevoie decât de voie) în graţiile „buldogului” din fruntea PDL. Până când, rămâne de văzut!

  1. Rusineee …dupa ce a declarat ca PDL-ul este un partid mort ,acuma el negociaza pt.PDL. Ma intreb daca castiga PMP tot el era la negocieri?…DUPLICITATE.

    Raspunde
  2. ce te miri stimabile aradean doar stii ca râia se prinde pe orice

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.