Proaspăt scos de la naftalină, Crin Antonescu i-a furat „agenda legionară” lui Georgescu cu prilejul discursului ținut în fața Consiliului Național al PNL care l-a desemnat candidat la președinția României.
Între altele, Antonescu a spus: „Nu vreau mult, vreau TOTUL pentru această națiune”, ceea ce ne poate duce cu gândul la „Totul pentru Țară” fostul partid al legionarilor. Acum, nu știm sigur dacă Antonescu a intenționat să facă vreo trimitere la respectivul partid, dar așa i-a ieșit. Că o fi de bine, că o fi de rău (pentru el), vedem la primăvară.
Trecând la lucruri mai serioase, remarcăm că românii aderă în număr tot mai mare la „Garda Arhanghelului Calin, Presedintele Nostru Ezoteric, Corect Definit”. Care nu este un partid, ci un grup în care inepțiile celui care a făcut posibilă reînvierea fenomenului Maglavit în România sunt tratate fix așa cum merită. Enjoy!
Lasă un comentariu