Cum o dă din colţ în colţ o companie de asigurări în loc să despăgubească victima unui accident rutier iar autorităţile se fac că plouă!

Scrisoarea revoltătoare a unui arădean care a fost victima unui accident rutier (petrecut pe „celebrul” drum Arad-Horia) scoate în evidenţă statutul de ţară a lui Papură Vodă pe care România nu-l poate încă depăşi.

Potrivit lui Călin Petcoviciu, rănit grav în urma accidentului, reprezentanţii companiei Euroins refuză pur şi simplu să-i acorde despăgubirile care i se cuvin, în pofida faptului că omul are şi o hotărâre judecătorească în acest sens, iar autorităţile, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, l-au luat în braţe pe „mda, o să vedem”.

Iată scrisoarea pe care Călin Petcoviciu a adresat-o redacţiei noastre:

Ma numesc Petcoviciu Calin, sunt din Arad si va scriu aceste randuri deoarece ma confrunt cu o situatie si se pare ca nici autoritatile competente nu ma ajuta.

Ca sa ma fac inteles, am sa va relatez evenimentele intamplate si situatia in care am ajuns acum:

In ianuarie 2013, am fost victima unui accident rutier pe „celebrul” drum Arad-Horia, unde un sofer inconstient a pierdut controlul masinii la o viteza foarte mare pentru conditiile de polei de atunci si m-a izbit in plin, …daunele si vatamarile sunt lesne de inteles… (am pus mai jos doua linkuri catre stirea cu foto si video de la fata locului). In urma accidentului m-am ales cu o fractura grava de bazin, o fractura foarte grava a omoplatului si umarului drept precum si multe alte leziuni, fapt care m-a imobilizat la pat timp de 40 de zile, timp in care depindeam intru totul de familie, neputand nici macar sa duc o lingura la gura sau sa imi fac singur nevoile fiziologice, fiind total pironit pe spate, sa nu mai vorbim de faptul ca nici nu puteam fi atins de fetita mea, in varsta de un an pe atunci.

Cu ajutorul familiei, prietenilor si tuturor apropiatilor, m-am refacut, anevoios si cu urmari multe si dureroase, de care nu voi scapa niciodata, astfel ca am inceput demersurile de despagubire din partea celui vinovat. Soferul in cauza era asigurat, astfel ca toate demersurile le-am facut catre compania de asigurari… din pacate, am avut ghinionul sa fie vorba despre Euroins … si de aici incep problemele.

Dupa aprox 3-4 luni de la accident, dupa numeroase plangeri, reclamatii si presiuni, cu greu am reusit sa imi recuperez, mai mult sau mai putin multumitor, despagubirea pentru masina… insa acea tona de fier vechi chiar nu mai insemna nimic pentru mine, nemultumirea cea mai mare a fost desconsiderarea totala fata de vatamarile corporale, pe care, printr-un mod diplomat dar in acelasi timp ironic mi-au dat de inteles ca nu le voi vedea prea curand, si desi expertiza medico-legala a constatat si afirmat toate vatamarile mele incadrandu-le la o perioada de 110 zile de ingrijiri medicale, compania de asigurari mi-a comunicat ca ei nu recunosc vatamarile mele. Astfel am fost nevoit sa ma adresez instantei.

Dupa un indelung proces ce a durat un an si jumatate, cu numeroase piedici, inscenari si siretlicuri aduse impotriva mea in instanta, in data de 3.06.2014, am obtinut o sentinta irevocabila si definitiva in ceea ce priveste suma de despagubit si constrangerea asiguratorului la plata.

Astfel, in data de 11.06.2014, am depus la sediul Euroins cererea de plata a despagubirilor, insotita de sentinta, solicitand plata sumei stabilite de instanta in termenul legal de 10 zile.

Ce a urmat, este lesne de inteles si face subiectul acestei scrisori… Din acea data si pana astazi compania refuza sa imi comunice orice, nici stadiul dosarului, nici motivul neplatii, nimic. Am depus o somatie de plata la sediul lor, nimic. Dupa o perioada am revenit cu o noua plangere la sediu… tot nimic. Am sunat apoi la Bucuresti, la sediu, pe domnii „Stefanescu” si „Ion Constantin” care am inteles ca se ocupau de cazul meu, dar care au parut maxim de deranjati pentru ca ii contactez si mi-au sugerat sa nu ii mai contactez, spunandu-mi, citez : „intr-o tara in care legile sunt cum sunt…”. Am contactat apoi pe insusi domnul Mihnea Tobescu, directorul general al companiei, nici un raspuns. La sediul din Arad nimeni nu stie nimic, angajatii sustin ca ei sunt acolo doar sa scaneze documentele si sa le trimita la Bucuresti, nu au dreptul sa dea date de contact si nici sa intervina in nici un caz, deci nu pot sa sune sa intrebe detalii… (i-am intrebat daca o polita de asigurare ar putea sa-mi faca, au spus ca DA, asta pot face!… asta au voie.)

Neputincios in a-mi primi dreptul legal, cu o sentinta judecatoreasca in mana si vazand ca mi se rade pur si simplu in fata si se ridica ironic din umeri, am hotarat sa ma adresez autoritatilor competente, adica ASF (autoritatea de supraveghere financiara). M-am adresat catre ei, dar spre surprinderea mea… nici un raspuns. I-am sunat si dupa ce m-au plimbat prin multiple interioare, deoarece nu gaseau vreo „petitie” de la mine, au gasit in cele din urma doua mailuri de-ale mele, trimise de vreme buna… spunandu-mi ceva de genul „aah, mda, o sa vedem…” .

Asadar, mari sperante de intelegere in ce priveste compania de asigurari nu mi-am pus oricum, dar cu o sentinta in mana sa fiu atat de neajutorat, nu credeam… Pe deasupra si un dezinteres total din partea celor de la ASF, m-au pus pe punctul de a ma adresa dumneavoastra, presei, considerand ca acest gen de atitudine a unei companii de sigurare fata de client este inadmisibila si de asemenea modul grosolan de indiferent in care autoritatea competenta trateaza astfel de cazuri este si mai grav si consider acest fapt demn de facut cunoscut, lumea ar trebui sa stie la ce sa se astepte atunci cand incheie o asigurare pentru ca, dupa cum pe pielea mea am constatat, pe spatele politei stau scrise povesti demne de pus alaturi de Harap Alb si Praslea cel Voinic…

Pentru a sustine toate cele relatate de mine, in cazul in care considerati povestea mea ca una ce merita facuta cunoscuta, va pun la dispozitie toata documentatia legala care o posed, cea depusa de mine la Euroins, cererea, sentinta, plangerile si somatiile, precum si toate mailurile mele prin care am contactat atat compania de asigurari in toate departamentele, chiar si personal angajatii responsabili, precum si sesizarea Autoritatii de Supraveghere Financiara… toate ignorate. Nu mai amintesc si faptul ca pe langa sesizarile mele s-au mai facut sesizari si prin d-na Avocat care m-a reprezentat in proces, fara vreun raspuns.
In speranta ca situatia mea va fi facuta cunoscuta, si de asemenea sperand ca prin acest lucru, cei de la asigurari sa isi revizuiasca putin politica, nu numai in ce priveste cazul meu, care sigur nu este singular, va adresez multumirile mele!

Cu respect,
Calin Petcoviciu

Foto: youtube

  1. De ce nu a incercat cu un executor judecatoresc sa oblige firma sa-i plateasca daunele?

    Raspunde
  2. executorii judecatoresti iti iau banii si nu fac nimic…

    Raspunde
    • Plata executorului judecatoresc este facuta de catre cel executat, in czul de fata de catre cei de la Euroins (oare de ce mai exista astia pe piata?). De geaba a castigat procesul daca nu merge pana la capat cu executarea silita si plangerea penala.

      Raspunde
  3. HOTZIA PONTACULUI si a celor din trupa lui 23 iulie, 2014, 9:35 am

    Pai unde este jupanul pontos sa faca dreptate pentru cei multi ?! Cel putin asa striga pre toate cararile…..sau o face ca vin alegerile ?! Ce fel de tzara europeana suntem noi,daca si o amarata de societate de asigurare a lui peshte prajit,isi permite sa-si bata joc de oamenii care au suferit precum d-l in cauza ?! De ce ASF nu publica periodic o lista neagra a acelor societati de asigurare care nu-si onoreaza obligatiile contractuale ?? Cel putin s-ar feri lumea de ele……sau ASF-ul (a se vedea excrocul hotz Dan Radu Rusanu,care a furat de a stins si l-a durut in cur de interesele celor care s-au asigurat). Nerespectarea unei hotarari judecatoresti este caz penal,de ce nu le-ati facut celor de la Euroins o plangere penala d-le Petcoviciu ?!

    Raspunde
  4. din pacate asa cum se spune in scrisoare legile in Romania sunt facute pt. fraieri

    Raspunde
  5. asigurarile , fie ele de orice fel , totdeauna ,au fost sant si vor fi o forma de excrocherie legala .
    i-ti iau banii in 2 secunde , dar cand este cazul sa te despagubeasca , trebuie sa ai un avocat bun ,bani multi si nervi de otel ca sa vezi ceva de la ei

    Raspunde
  6. asta-i Romania! si ne ocupa tot timpul………

    Raspunde
  7. Din august 2012 , am proces cu aceasta firma EUROINS ,si inca mai am de primit 55000 de lei,pe care dupa lungi procese ii voi primii in urmatoarea luna, dupa ce am apelat la un EXECUTOR . din august 2012! MULT SUCCES

    Raspunde
  8. Eram curios ce suma v-a acordat judecatoria Arad drept despagubire pentru vatmaririle corporale (prin sentinta)? Totusi ii vorba de aproape 4 luni de ingrijiri medicale, si sa nu mai zic de trauma psihica ce ati trait-o. Va doresc success in a finaliza procesul, si sa nu va fie frica sa va apelati la Executor Judecatoresc ca sa va recuperati banii. In Romania din pacate nimeni nu respecta sentintele judecatoresti, si insasi guvernul le anuleaza cum vrea el… de mult nu mai am incredere in sistemul judiciar din Romania.

    Raspunde
  9. la fel am patit si eu cu ASTRA asigurari, judecata si apoi executare, toata manevra a durat aproape 2 ani 😉

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.