Creşterea pieţei imobiliare şi odată cu ea a preţurilor la locuinţe este deja o certitudine. Deşi cumpărătorii poate că şi-ar dori altfel, preţurile cresc uşor şi trendul ascendent se consolidează pe zi ce trece. Acesta este totodată un semn foarte bun, al unei creşteri economice sustenabile şi mai ales semn al momentului optim pentru investiţii imobiliare, moment din care, practic, nu mai există riscul unor scăderi ale valorii apartamentelor. Aşadar, fie că ne dorim o locuinţă mai bună pentru familia noastră, fie că ne dorim consolidarea valorii pe care am acumulat-o, economisirea şi înmulţirea banilor pe care-i avem, acum e momentul să acţionăm.
Dar, aşa cum bine ştim, profitabilitatea unei investiţii depinde de mai mulţi factori, de mai multe caracteristici ale apartamentului, care-i compun valoarea şi ne arată totodată care este potenţialul de creştere. Cred că suntem cu toţii de acord că un apartament mai bun, mai valoros, ne va aduce o viaţă mai fericită zi de zi alături de cei dragi, venituri mai mari dacă-l închiriem, profit mai mare dacă îl vom revinde. E foarte important să evaluăm toate aspectele din perspectiva noastră, să fim conştienţi că nu putem aduna “maximum de puncte” la toate categoriile şi să ne concentrăm pe ceea ce ne interesează pe termen lung.
- Locaţie, locaţie, locaţie – este, fără îndoială, “pachetul” de caracteristici cel mai important în compunerea valorii unui apartament. Atunci când căutăm un apartament, o facem în primul rând în funcţie de zonă, de fiecare dată există o zonă care ne-ar plăcea. Peste tot în lume cele mai scumpe apartamente sunt în locaţii ultracentrale, în care locatarii au toate facilităţile urbane la îndemână. Şi aici nu vorbim de apă, canalizare şi electricitate, acestea se subânţeleg. Aici vorbim de pieţe şi magazine, de cafenele, teatre şi cluburi de bănci şi instituţii, de grădiniţe, şcoli şi licee, de parcuri, locuri de promenadă, baze sportive şi alte facilităţi de petrecere a timpului liber. Un apartament e cu atât mai valoros cu cât avem acces la cât mai multe din cele de mai sus, fără să ne urcăm la volanul maşinii sau să apelăm la mijloacele de transport în comun. De regulă acesta e cazul locaţiilor ultracentrale.
- Conceptul, arhitectura şi designul clădirii formează un alt pachet de caracteristici care compun valoarea unui apartament. Trebuie să fim conştienţi că apartamentul este o parte a unui întreg şi valoarea lui depinde inevitabil de valoarea întregului. Să ne gândim la pretenţiile noastre şi să recunoaştem că a apus de ceva vreme epoca scumpelor apartamente super-amenajate amplasate în clădiri cu spaţii comune întunecoase, urât mirositoare şi dărăpănate. Nu ne dorim aşa ceva, e clar un mare minus la valoare. O arhitectură modernă, un design atractiv al clădirii sunt garanţii de creştere a valorii în timp. Trebuie să-ţi placă să vii acasă, să intri în acea clădire, o vei face mulţi ani de zile din viaţa ta, în fiecare zi de mai multe ori! Aşadar e de preferat o clădire frumoasă, luminoasă, cu spaţii comune largi, curate şi îngrijite, lifturi moderne dacă e cazul şi locuri de parcare în subteran. În cele din urmă, să nu ignori “feelingul” tău, te uiţi la o clădire, intri şi te plimbi prin ea şi pur şi simplu îţi place şi ştii că îţi doreşti să locuieşti acolo.
- Calitatea materialelor şi a execuţiei sunt o altă componentă importantă a valorii unui apartament, întrucât acestea ne vor influenţa atât calitatea locuirii de zi cu zi cât şi costurile de întreţinere pe termen lung. Căutaţi apartamente ce oferă calitate, aceasta se vede în mărcile de materiale folosite şi în felul în care sunt folosite. Nu trebuie să fim mari specialişti ca să vedem dacă gresia şi faianţa sunt puse drept, sau să ne dăm seama că un perete exterior izolat, cu o grosime de jumătate de metru, e mai bun decât unul de 40 de centimetri. Căutaţi ca pereţii exteriori, precum şi cei dintre apartamente să fie cât mai groşi, ideal ar fi ca fiecare apartament să aibă zidul lui. Verificaţi ca tâmplăria să fie tripan de marcă şi cu un pachet de sticlă de cel puţin 42 de milimetri. Acestea vă vor asigura cheltuieli reduse de încălzire / climatizare şi totodată o izolaţie fonică superioară, avantaj şi pentru voi şi pentru vecini. Apropo de vecini, n-ar strica să vă interesaţi, aşa mai discret, cine sunt, cu ce se ocupă… nişte vecini buni dau preţ bun la apartament.
- Nivelul de tehnologizare şi automatizare a apartamentului începe să capete o importanţă tot mai mare în evaluare. Şi nu vorbim de fiţe, cum s-ar putea crede. Automatizarea sistemelor de încălzire şi climatizare a unui apartament printr-o unitate centrală inteligentă şi corelarea cu stilul de viaţă al locatarilor aduce un grad ridicat de confort şi reduce costurile de întreţinere. Un sistem inteligent funcţionează fără să trebuiască să te gândeşti la el şi îţi asigură ambientul optim pentru tine fără să foloseşti telecomanda, deoarece a fost programat şi ştie exact ce trebuie să facă atunci când ajungi acasă, ştie ce temperatură trebuie să fie când ajungi, te anunţă pe telefon dacă ceva nu e în regulă şi aşa mai departe. Atunci când “altcineva” asigură ambientul optim pentru tine, tu te poţi ocupa de alte aspecte cu adevărat importante din viaţa ta, obţinând un grad ridicat de confort. În plus, obţii economii substanţiale în ceea ce priveşte costurile de exploatare pe termen lung, deoarece astfel de sisteme inteligente îşi optimizează funcţionarea şi evită vârfurile de consum.
Ştii cât valorează un loc de parcare în subteran? Exact atât cât eşti dispus să dai pentru:
– a te urca iarna într-o maşină fără să trebuiască să cureţi zăpada de pe ea;
– a lăsa maşina peste noapte într-un loc ferit, cu supraveghere video;
– a te urca vara într-o maşină în care sunt puţin peste 20 de grade celsius în loc de 60;
– a ajunge la maşină fără să treci prin ploaie, lapoviţă sau ninsoare;
– a face doar câţiva paşi cu bagajele până la ascensor.
Ştim, apartamentul visurilor noastre încă nu s-a construit, e undeva în stadiu de proiect prin calculatorul unui viitor mare arhitect, aşteptând ca acesta să primească invitaţia unui viitor mare dezvoltator, care va construi cea mai frumoasă clădire din lume, în cea mai bună locaţie, în colaborare cu cei mai renumiţi designeri şi constructori, cu cele mai bune materiale. Sau, cine ştie, poate folosind criteriile de mai sus, cu o doză corectă de realism, am putea să-l găsim chiar mai aproape decât ne imaginăm…
(P)
Lasă un comentariu