Descoperire macabră, aseară, la Almaș, unde doi bărbați au fost găsiți morți în casă.
Cei doi, tată și fiu, în vârstă de 84 și 57 de ani, decedaseră de mai mult timp, cadavrele lor fiind în stare avansată de putrefacție.
Oamenii legii urmează să stabilească ce anume a condus la decesul celor doi bărbați.
UPDATE/ „În seara zilei de 18 ianuarie, polițiștii din Almaș au fost sesizați despre faptul că doi bărbați nu au mai fost văzuți de vecini. Sosiți la fața locului, polițiștii au pătruns în imobil, unde au găsit trupurile neînsuflețite a doi bărbați, de 84 și 56 de ani, fără urme de violență. Cadavrele au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cauzei decesului, urmând ca, în funcție de concluziile medico-legale să fie luate și alte măsuri legale, dacă se impun”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu