Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a organizat, în perioada 19 – 21 octombrie 2015, la Arad, un curs de dezvoltare a abilităților cadrelor didactice în vederea integrării copiilor cu autism în mediul şcolar și scăderii gradului de discriminare în special a copiilor cu autism de etnie romă.
Cursul a fost astfel astfel organizat încât să ofere o perspectivă nouă pentru România, utilizată cu succes în alte ţări.
Formarea s-a adresat doar cadrelor cadrelor didactice din județul Arad care au lucrat sau lucrează (au la clasă) cu copii sau tineri cu tulburări din spectrul autismului (TSA).
Formarea a fost asigurată de doi traineri islandezi cu o experiență de peste 20 de ani în sistemul de educație incluziv și în pregătirea și livrarea training-urilor pentru cadrele didactice și supervizarea activității acestora.
La curs au participat 50 de cadre didactice (educatori, învăţători, consilieri şcolari, logopezi, profesori itineranţi) atât din şcoli de masă cât şi din şcoli speciale.
Cursul a fost organizat în cadrul proiectului „MASPA – Măsuri pentru promovarea non discriminării și incluziunii sociale în mediul școlar, comunitate și pe piața muncii pentru persoanele cu autism, cu focus pe comunitățile de romi”, derulat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, finanțat din Granturile SEE 2009 – 2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
Lasă un comentariu