În loc să își deschidă portofelul și să doneze bani pentru o cauză nobilă, unii arădeni au ales să își bată joc de o inițiativă lăudabilă.
Potrivit organizatorilor campaniei „Cutia cu monede”, între monedele adunate s-au găsit și monede din străinătate sau chiar scoase din circulație (euro, dolari, franci elvețieni, forinți, dinari, leva, monede din Peru sau lei vechi), dar și alte obiecte precum șuruburi, nasturi, baterii sau bilete de cinema.
Asociația Centrul de Excelență Arad afirmă că au fost adunate peste 2 tone de monede, adică 15.430 de euro, echivalentul a 70.988 de lei este suma strânsă în urma campaniei „Cutia cu monede”, care a avut la bază o cauză nobilă: strângerea de fonduri pentru copiii bolnavi.
Arădenii au donat monede în cutia instalată în fața Primăriei începând cu data de 22 noiembrie 2017 până în 3 ianuarie 2018, dată la care organizatorul Asociația Centrul de Excelență susținut de partenerul proiectului -BCR– a adunat bănuții.
„Deși s-au adunat peste două tone de monede, nu s-a colectat suma estimată, respectiv 20.000 de euro. Partenerul proiectului Banca Comercială Română, care a numărat și a selectat banii, a găsit și monede din străinătate sau chiar scoase din circulație (euro, dolari, franci elvețieni, forinți, dinari, leva, monede din Peru sau lei vechi), dar și alte obiecte precum șuruburi, nasturi, baterii sau bilete de cinema”, afirmă organizatorii.
Din cutie au fost colectate următoarele cantități de monede care au putut fi valorificate:
– 455,584 kg – monede de 0,5 RON
– 904,88 kg – monede de 0,1 RON
– 372,567 kg – monede de 0,05 RON
– 271,137 kg – monede de 0,01 RON
– 5,117 kg – monede HUF ( forinți)
– 16,738 – monede EUR ( euro)
„Banca Comercială Română susține proiectele cu impact în comunitate, care schimbă fața societății, dau încredere și motivează în implicare. Felicităm Asociația Centrul de Excelență Arad pentru cantitatea de monede colectată, suma urmând a fi folosită la achiziționarea de echipamente medicale destinate copiilor bolnavi internați în sectiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, a declarat Marina Roman, director zonal Retail BCR.
„S-a demonstrat din nou că arădenii sunt oameni cu inima deschisă către cei care au nevoie de ajutor. Mulțumim!”, a afirmat Viorica Graur, inițiator al proiectului „Cutia cu Monede”.
„Vă mulțumim. Ați dovedit că Aradul are suflet. Oamenii sunt generoși, oamenilor le pasă. Vom organiza o întâlnire de lucru la nivelul conducerii Spitalului Județean Arad în vederea prioritizării achiziționării echipamentelor urmând apoi să trecem la achiziționarea acestora”, a transmis Varga Glad ,președintele Asociației Centrul de Excelență.
Lasă un comentariu