Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a verificat activitatea Secției de Boli Infecțioase Adulți COVID-19 din Grădiște, după numeroasele sesizări din mass-media referitoare la modul în care sunt tratați pacienții infectați cu noul coronavirus.
„În urma verificărilor s-a constatat că medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu. Drept urmare, dr. Negrescu și-a înaintat demisia, iar medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini, a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Potrivit reprezentanților spitalului, legat de „pacienta care a decedat și ar fi rămas șase ore în salon, acest aspect încă se verifică pentru a stabili exact cine se face vinovat”.
„În ceea ce privește afirmațiile referitoare la închiderea pacienților în saloane, menționăm că această procedură se aplică la nivel național și este o măsură de precauție pentru a nu contamina partea decontaminată a secției. Îngrijorător este, în acest context, faptul că este posibil ca în spatele ușilor închise nevoile unor pacienți să fie ignorate de cadrele medicale, situație pe care încercăm să o corectăm prin schimbările operate în organigrama secției. Cât despre vizita pe salon, menționăm următoarele: la pacienții care nu sunt în stare gravă medicul intră dimineața pentru evaluarea stării pacientului, dar și ori de câte ori este solicitat”, se menționează în comunicat.
În final, referitor la ancheta derulată în cazul Secției de Medicină a Muncii cu privire la modul în care s-au realizat internările pe secție, ce s-a întâmplat cu pacienta decedată și la cum au fost tratați pacienții, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad anunță că au fost sesizate autoritățile abilitate.
Lasă un comentariu