Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timișoara (de care aparține și Aradul) informează că data de 28 februarie 2017 este termen limită de depunere a declaraţiilor informative – formularul 402 şi formularul 403 pentru anul 2016. Declaraţiile se completează cu informaţiile necesare realizării schimbului automat de informaţii, cu privire la rezidenţii din alte state membre ale Uniunii Europene.
Potrivit finanţiştilor, plătitorii de venituri de natură salarială precum şi asiguratorii au obligaţia completării şi depunerii formularului 402 – „Declaraţie informativă privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remuneraţiile administratorilor şi ale altor persoane asimilate acestora, rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România” şi respectiv a formularului 403 – „Declaraţie informativă privind produsele de asigurări de viaţă contractate de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României”, pentru 2016.
Plătitorii veniturilor de natură salarială sau asimilate salariilor/remuneraţiilor administratorilor şi ale altor persoane asimilate acestora, care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile din astfel de remuneraţii, au obligaţia completării şi depunerii formularului 402, pentru persoanele fizice rezidente (beneficiari de venit) în alte state membre ale Uniunii Europene, care au realizat venituri:
– din România din salarii sau asimilate salariului, în baza contractului individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, dar şi din orice alte activităţi dependente, la entităţile raportoare din România;
– de la entităţile raportoare din România, în calitate de administratori sau persoane asimilate acestora, ca urmare a activităţii de conducere şi administrare, exercitate în sensul legislaţiei în materie din România (de exemplu, administratori, directori, membrii directoratului, membrii consiliului de supraveghere, membrii consiliului de administraţie).
Asiguratorii – definiţi conform Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare-, (şi anume societăţile de asigurare persoane juridice române autorizate să desfăşoare activitate de asigurare, societăţile mutuale de asigurare şi sucursalele societăţilor de asigurare dintr-un stat membru sau dintr-un stat terţ), au obligaţia de a completa şi depune formularul 403, pentru rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene, care au calitatea de asigurat, beneficiar, plătitor de primă, contractant (titular) în cadrul unor poliţe de asigurări de viaţă încheiate pe teritoriul României.
Formularele 402 şi 403 se completează cu ajutorul programului de asistenţă care poate fi descărcat de pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii sau pe suport electronic, care vor fi însoţite de exemplarul în format hartie (doar prima pagină), semnat, conform legii.
Informaţii suplimentare se pot obţine:
– apelând Biroul central de asistenţă telefonică a contribuabililor la numărul de telefon 031.403.91.60;
– de la birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul administraţiilor finanţelor publice județene.
Lasă un comentariu