De alegeri

M-am întrebat cu ceva timp în urmă ce s-ar fi întâmplat dacă românii ar fi inventat democrația? Ce model am fi oferit noi, națiunilor din jurul nostru? Greu de răspuns.
Cineva s-a gândit, cunoscând oarecum natura umană, că omul nu este bine să stea prea mult la putere, ci e bine să fie schimbat. Și pentru el dar și pentru societate. Oricât de bun ar fi el. Experiența a dovedit că acel cineva a avut mare dreptate. Noi, în schimb, mai șmecheri, ne-am păstrat primarul. Din inerție mai degrabă decât din prea multă cunoaștere a personajului. Și avem ca rezultat după 12 ani un oraș plin de datorii, cu spații verzi pe cap de locuitor sub limita din UE, dar și cu un efort fiscal foarte mare din partea cetățenilor. Cu alte cuvinte, acum tragem linie. Sub ea, avem ce avem. Trebuie doar să fim realiști și să recunoaștem că ne-am bătut joc de votul nostru în mai multe rânduri. Sigur că nu se poate verifica o altă opțiune dar putem constata că am pierdut încă patru ani doar pentru că unii au sărit de bucurie că în preajma lor s-a făcut o parcare iar alții, în anul 2012, s-au bucurat de beneficiile unei invenții din perioada împăraților romani. Vorbesc despre canalizare. Mai sunt și alții care au contat, dar măcar aceștia au avut un interes direct și au reușit să infuențeze decisiv rezultatul din iunie 2012 în favoarea celui care acum ne cere din nou să-l votăm. Deși votul e secret, eu pot să afirm public că nu l-am votat niciodată. Nici pe el, nici pe nașul său. Și mă felicit pentru asta.
Mă mir, totuși, că omul nu s-a istovit de atâta primărie și mai vrea. De puținele ori cât am avut răgazul și nervul de a-l urmări lăudându-se la emisiunile cu titlu de show, am văzut un om care vrea să lase impresia că, sacrificându-se pentru noi, o face dintr-un impuls interior pe care nu-l poate stăpâni. Cu alte cuvinte, ar suna astfel: eu sunt omul de care voi aveți nevoie și iată-mă, vă stau la dispoziție. Nici pe departe lucrurile, dacă cumva el crede asta, nu stau în acest mod. Admițând, in extenso, că el ar fi condus de intenții bune, totuși cei 12 ani sunt arhisuficienți, nu doar pentru a demonstra ceea ce poate, ci mai ales pentru a se simți el însuși un om terminat, supt de toate ideile, bune sau rele, așa că spre bine lui, dar mai ales spre binele nostru, al tuturor, sfatul meu este de a renunța până nu va fi mult prea târziu. Pentru el, dar nu și pentru noi, cei mulți, care avem șansa de a continua fără el.
Atașez în confirmarea acestor idei câteva poze, pentru a încerca să-i conving pe unii, cât și pe alții, de inoportunitatea păstrării unui om într-o funcție atât de importantă precum cea de primar al Aradului.

Un om obosit după atâta muncă

Același om obosit, dar acum privit cu o curiozitate animalică de o femeie consilier

Poza în ansamblul ei