Începând de anul viitor, omânii se vor bucura de o nouă zi liberă. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea privind declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române ca zi liberă nelucrătoare.
Proiectul de lege depus de mai mulţi parlamentari PSD modifică alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.
Astfel, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale – 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.
Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Legea urmează să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Lasă un comentariu