DE CE nu au fost finalizate la TIMP lucrările de la Stadionul „Francisc Neuman” și când vor fi gata. Ce spune constructorul

DE CE nu au fost finalizate la TIMP lucrările de la Stadionul „Francisc Neuman” și când vor fi gata. Ce spune constructorul

Termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare la stadionul „Francisc Neuman” a fost amânat de mai multe ori, ultimul fiind în data de 21 mai 2018. În mod evident, nici acest ultim termen nu a fost respectat, lucrările fiind departe de a fi finalizate.

Din acest motiv, suporterii UTA-ei îi invită pe arădeni astăzi, 22 mai, de la ora 19:00 în fața stadionului, sau mai bine spus, a șantierului, pentru a „inaugura” în mod ironic ceea ce astăzi trebuia să fie noul stadion modern al echipei de fotbal arădene.

Reprezentanții firmei care se ocupă de lucrări, Tehnodomus, au dat publicității o informare cu privire la motivele care au dus la aceste întârzieri și au precizat și noul termen pentru finalizarea acestora:

„Societatea SC. Tehnodomus SRL, în calitate de câștigător al contractului de proiectare și execuție, am solicitat Primăriei Municipiului Arad decalarea termenului de finalizare a lucrărilor cu șase luni din următoarele motive: neeliberarea amplasamentului prezentei investiții, respectiv clădirile ce trebuiau să fie demolate, Turn Radio, Clădirea Spălătoriei și Creșa UTA, pe de o parte, și condițiile meteo nefavorabile înregistrate de la începutul lucrărilor și până în prezent, pe de altă parte. Numai sistarea lucrărilor pe timp friguros a generat o întârziere de 186 de zile a termenului de finalizare a acestei lucrări. În plus, a fost necesară o reproiectare a acoperișului tribunelor pentru a corespunde noilor reguli prvind protecția împotriva incendiilor. În aceste condiții ținem să subiliem faptul că nu putem vorbi despre nerespectarea duratei de execuție a lucrărilor așa cum este ea prevăzută în contract, ci despre o decalare a termenului de finalizare a lucrărilor de mărire a capacității peluzelor stadionului UTA”.

Așa cum se poate observa, termenul va fi decalat cu încă șase luni, iar firma va scăpa fără o penalizare din partea municipalității pentru nefinalizarea la timp a lucărilor.

  1. Nici astia nu stiau ca vine iarna si nu au pus-o la socoteala pentru termenul de executie. Jenanta explicatie.

    Raspunde
  2. Promisiunile de finalizare sunt numai pentru zile calde.
    Am inteles !!! Asteptam cuminti anul cu 365 de zile de vara.

    Raspunde
  3. Bataie de joc! Technodomus incearca sa-l scoata basma curata pe Falke! Rusine!!!!!! Ne vedem la sapte la stadion!!

    Raspunde
  4. L ati votat pe Retardus, asta aveti… Sper sa il votati si la urmatoarele alegeri…

    Raspunde
  5. Nici peste trei ani nu veti avea stadion.la asa puşcărie de echipa la ce te poti astepta?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.