Sandu Ion, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, a reuşit să bifeze unul dintre obiectivele pe care şi le-a propus. Astfel, începând de mâine, oraşul nostru este gazda Campionatului Naţional de aruncări care va avea loc pe stadionul Gloria.
„Aici la Arad sunt oameni inimoşi, iar atletismul are tradiţie în acest oraş. Chiar şi în acest moment sunt 3 tineri sportivi, extraordinar de talentaţi, pe 2 dintre aceştia veţi putea să-i vedeţi concurând, Raul Rusu şi Denis Both, în timp ce Andrei Gag este în pregătiri pentru Campionatul European de la Praga. La Arad vor fi prezenţi 120 de atleţi, aproape tot ce are mai valoros atletismul românesc actual. Plus că acest concurs este un criteriu de calificare pentru Europenele de aruncări lungi. Am speranţa că Aradul se va ridica la înălţimea aşteptărilor, şi anul viitor vom aduce aici Campionatul European de aruncări lungi. Aşteptăm ca arădenii să vină într-un număr cât mai mare la acest Campionat Naţional“, a declarat Sandu Ion.
Alături de el, la conferinţa de presă găzduită de hotelul Coandi au mai fost prezenţi şi Gheorghe Megelea (laureat cu bronz la disciplina aruncarea suliţei care a avut loc Olimpiada din Montreal din 1967), Constantin Mihail (director tehnic al lotului olimpic de atletism) şi Ovidiu Moşneag (din partea autorităţilor locale). Directorul tehnic al lotului olimpic a salutat disputarea acestei competiţii la Arad, dar în acelaşi timp a precizat că îşi doreşte ca din Arad să fie prezenţi mai mulţi sportivi de performanţă la mai multe probe de atletism, nu doar aruncări. Ovidiu Moşneag a promis că autorităţile locale vor face tot posibilul ca pe viitor oraşul nostru să poată organiza mai multe întreceri de acest gen, urmând să se facă investiţiile necesare în aparatura obligatorie.
Iată programul evenimentului:
Marţi, 3 martie: (seniori şi tineret): ora 10, ciocan (masculin); ora 11, ciocan (feminin); ora 12,30, disc (f); ora 13,30, disc (m); ora 14,30, suliţă (f); ora 15,30, suliţă (m);
Miercuri, 4 martie: (juniori mari): ora 10, ciocan (m); ora 11, ciocan (f); ora 12,30, disc (f); ora 13,30, disc (m); ora 14,30, suliţă (f); ora 15,30, suliţă (m);
Joi, 5 martie: (juniori mici şi cadeţi): ora 10,30, ciocan (m); ora 11,15, ciocan (f); ora 12,30, suliţă (m); ora 13,15, suliţă (f); ora 14, disc (m); ora 14,45, disc (f).
Lasă un comentariu