Apropierea alegerilor prezidenţiale agită viaţa politică arădeană. Ultimele săptămâni ne-au adus dezertări de primari şi de consilieri (judeţeni şi locali), care rup echilibrul electoral pe care se bazau liderii politici arădeni.
Până la ora la care scriu aceste rânduri, după toate trecerile dintr-o „barcă” în alta, avantajat pare PSD, spre care s-au orientat cei mai mulţi dintre „dezertori”. Că va fi (sau nu) aşa – adică avantajat cu adevărat – vom constata la finalul turului al doilea. Adică, atunci când vor fi validate rezultatele alegerilor.
Nu vom insista acum pe respectivele rezultate, care se spune că depind, oricum, de cei care numără voturile, ci vom încerca să vedem ce-i mână în „luptă” pe cei care renunţă, pe rând, la PDL.
Păi, în primul rând, felul în care sunt trataţi de conducerea partidului. Gheorghe Falcă, ajuns – aşa cum a ajuns! – şef la PDL Arad, aplică tactica tiranului, crezând că numai aşa poate să-i ţină în mână pe subalterni. Cu alte cuvinte, dacă nu le poate câştiga respectul, măcar să i se ştie de frică! Acest mod de a se comporta al preşedintelui PDL trădează incapacitatea sa de a se face respectat. Iar acest lucru nu este întâmplător…
Revenind, haideţi să luăm exemplul Bocsigului, în care primarul Florin Ciul a părăsit PDL după un „dialog” cu Gheorghe Falcă în care i-a atras acestuia atenţia (de două ori!) că dacă-i va lua în partid pe „duşmanii” tradiţionali ai edilului bocsigan, el va pleca cu tot cu organizaţie. Potrivit lui Ciul, i s-ar fi răspuns că „nu are decât”. La un asemenea răspuns, edilul bocsigan a procedat ca atare, lăsând ACL (PNL + PDL) în fundul gol la Bocsig, unde PSD deţine acum controlul asupra a 10 consilieri locali, din totalul de 13.
Faptele sunt publice, deci nu sunt plăsmuirea „eternilor duşmani” ai primarului Aradului. Tot din tabăra lui Falcă – adică ACL – a plecat recent şi primarul liberal de la Şimand, Florin Dema. Acesta susţine că a decis să renunţe la PNL pentru a putea oferi comunei finanţare pentru o infrastructură care la ora actuală lasă de dorit. Că a făcut bine sau nu, ori că a luat ţeapă de la PSD (care i-a promis bani pentru infrastructură), rămâne de văzut.
Şi exemplele pot continua – şi chiar vor continua! – până la finalul efectelor ordonanţei privind migraţia politică, care este nimic altceva decât o găselniţă urât mirositoare a unei guvernări care nu avea nevoie de un asemenea artificiu, dar care s-a făcut de tot rahatul procedând ca atare…
Lasă un comentariu