Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Arad a dat publicității detaliile traseului turistic Monumentul Turiștilor – Feredeu – Creasta Principală – Căsoaia.
Astfel, traseul turistic (marcaj bandă galbenă), cu o lungime de 12,2 km, pornește de la intersecția DJ 708B (Șiria – Ghioroc – Păuliș) cu DC 88B, din dreptul Monumentului Turiștilor și continuă pe drumul asfaltat DC 88B. După Mânăstirea Feredeu (lângă troița de la popasul nr. 1), marcajul bandă galbenă părăsește drumul asfaltat spre dreapta pe un drum forestier din pădure și după o potecă abruptă în serpentină, iese în curtea Schitului Feredeu, lângă izvor.
La ieșirea din curtea schitului traseul se intersectează cu traseul turistic Șaua Cazan – Schitul Feredeu – Creasta Principală (marcaj punct albastru), cu care continuă să meargă în paralel spre stânga pe drumul asfaltat DC 88B, cca. 600 m, până în Șaua Cazan, unde se intersectează cu traseul turistic Șiria – Cetatea Șiria – Șaua Cazan (marcaj cruce albastră).
Din Șaua Cazan traseul marcat cu bandă galbenă se desparte de celelalte trasee și urcă în dreapta până intersectează Creasta Principală a Munților Zărand (marcaj bandă roșie) în sub Vf. Fântâna Rece.
Din creastă traseul continuă spre stânga în paralel cu traseul marcat cu bandă roșie până sub Vf. Cârciuma (Vf. Crâșma), unde intersectează traseele turistice: Creasta Principală – Vf. Cârciuma (marcaj punct cu cercuri duble de culoare albă şi roşie), Șiria – Valea Almașului – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj punct albastru), DN7/E68 – Cladova – Valea Cladovei – Creasta Principală (marcaj cruce galbenă). Mai departe traseul continuă în paralel cu traseul marcat cu punct albastru, pe o distanță de 300 m, după care traseul marcat cu bandă galbenă urmeazea drumul, care coboară până în Valea Stojarț (Stoiaca) iar marcajul punct albastru coboară în stânga pe o creastă secundară spre Căsoaia.
Din vale, traseul urmează drumul forestier cca. 2,5 km până se va intersecta din nou cu traseul Șiria – Valea Almașului – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj punct albastru). Traseele continuă încă cca. 800 m spre Căsoaia pe drumul forestier de pe vale, ca în spatele taberei de la Căsoaia să intersecteze și traseul DN7/E68 – Cladova – Valea Cladoviței – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj punct galben), de unde traseele continuă împreună până la panoul informativ din centrul Complexului Turistic Căsoaia.
Din Căsoaia traseul poate fi parcurs înapoi spre Feredeu sau se poate continua pe unul din traseele turistice intersectate, care pornesc de aici: Căsoaia – Dealul Dubilor – Vf. Highiș – Creasta Principală (marcaj triungi roșu), Căsoaia – Valea Highișului – Vf. Highiș (marcaj bandă galbenă), Șoimoș – Creasta Șoimoșului – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj bandă albastră), Șoimoș – Valea Șoimoșului – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj triunghi galben), DN7/E68 – Cladova – Valea Cladoviței – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj punct galben) sau Șiria – Valea Almașului – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj punct albastru).
Din Creasta Principală a Munților Zărand, de la panoul informativ de sub Vf. Cârciuma (Vf. Crâșma) traseul poate fi continuat și pe unul din celelalte trasee turistice intersectate: DN7/E68 – Cladova – Valea Cladovei – Creasta Principală (marcaj cruce galbenă), Creasta Principală – Vf. Cârciuma (marcaj punct cu cercuri duble de culoare albă şi roşie) sau pe Creasta Principală a Munților Zărand (marcaj bandă roșie) în dreapta spre direcția Vf. Capra, aflat la o distanță de cca. 13,1 km și în stânga spre direcția Vf. Highiș aflat la o distanță de cca. 13,2 km.
Masivul montan: Zărand
Marcaj: Bandă galbenă
Lungime: cca. 12,2 km
Timp de mers:cca. 4 ½ h
Diferența de nivel: urcare: cca. 670 m, coborâre: cca. 600 m
Grad de dificultate: Mediu, necesită o pregătire fizică bună, efort susținut doar pe unele porțiuni ale traseului
Sezonalitate: Tot timpul anului
Nivel de echipare necesar: Echipament de drumeţie de complexitate medie (încălțăminte sport, bocanci sau ghete cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, telefon mobil, rezerve de hrană și apă)
Posibilități de recreere: Drumeție, ciclism montan
Trasee de legătură:
Șaua Cazan – Schitul Feredeu – Creasta Principală (marcaj punct albastru)
Șiria – Cetatea Șiria – Șaua Cazan (marcaj cruce albastră)
Creasta Principală a Munților Zărand (marcaj bandă roșie)
Creasta Principală – Vf. Cârciuma (marcaj punct cu cercuri duble de culoare albă şi roşie)
Șiria – Valea Almașului – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj punct albastru)
DN7/E68 – Cladova – Valea Cladovei – Creasta Principală (marcaj cruce galbenă)
DN7/E68 – Cladova – Valea Cladoviței – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj punct galben)
Șoimoș – Cetatea Șoimoș – Creasta Șoimoșului – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj bandă albastră)
Șoimoș – Valea Șoimoșului – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj triunghi galben)
Căsoaia – Valea Highișului – Vf. Highiș (marcaj bandă galbenă)
Căsoaia – Dealul Dubilor – Vf. Highiș – Creasta Principală (marcaj triunghi roșu)
Obiective pe traseu: Monumentul Turiștilor, Mânăstirea Feredeu, Schitul Feredeu, Complexul Turistic Căsoaia
Acces în zonă: Din Arad pe DJ 709 până la Șiria, pe DJ 708 B (Șiria – Ghioroc – Păuliș) până la Monumentul Turiștilor.
De remarcat, că Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Arad a dat publicității și o atenționare: „Din cauza condițiilor meteo sau a exploatărilor forestiere, unele trasee sau porțiuni din traseele turistice pot deveni impracticabile pentru parcurgerea acestora, în special cu bicicletele”.
Lasă un comentariu