DECIZIE FĂRĂ PRECEDENT/ Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, REŢINUT pentru TRAFIC DE INFLUENŢĂ

DECIZIE FĂRĂ PRECEDENT/ Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, REŢINUT pentru TRAFIC DE INFLUENŢĂ

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost arestat preventiv, marţi dimineaţa, într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă. Sarkozy a fost reţinut la cererea procurorilor, după audieri. Fostul preşedinte al Franţei este bănuit că ar fi primit 50 de milioane de euro de la Gaddafi, pentru a-și susține campania electorală din 2007.

Este pentru prima dată în istoria Franței când se ia o astfel de decizie împotriva unui fost şef al statului.

Anchetatorii de la Brigada Anticorupţie din cadrul Poliţiei Judiciare îl vor putea audia pe Sarkozy timp de până la 24 de ore, un mandat care poate fi prelungit cu alte 24 de ore.

Fostul președinte al Franței a sosit, marți dimineața, la sediul Direcţiei Centrale a Poliţiei Judiciare din Nanterre, la periferia Parisului, la bordul unei mașini cu geamuri închise la culoare.

Și avocatul lui Nicolas Sarkozy a fost plasat luni în arest preventiv, într-un caz privind un presupus trafic de influenţă şi o presupusă încălcare a secretului instrucţiei în care este citat numele fostului preşedinte francez din perioada 2007-2012.

Thierry Herzog a fost plasat în arest cu scopul de a fi interogat de către Biroul de luptă împotriva corupţiei din cadrul Poliţiei Judiciare. Doi magistraţi de rang înalt au fost de asemenea plasaţi în arest preventiv.

Anchetatorii caută să stabilească dacă fostul preşedinte a încercat să obţină informaţii de la un magistrat de rang înalt despre o anchetă care-l viza, în schimbul promisiunii unui „post de prestigiu”.

Această măsură a fost decisă în septembrie, într-o anchetă cu privire la acuzaţii de finanţarea din Libia, de către Muammar Gaddafi, a campaniei din 2007 în urma căreia Sarkozy a obţinut victoria în alegerile prezidenţiale.

Foto: thesaint-online.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.