Declarație ȘOCANTĂ: Gheorghe Falcă e în stare să dea foc Primăriei!

Declarație ȘOCANTĂ: Gheorghe Falcă e în stare să dea foc Primăriei!

Primarul Gheorghe Falcă a generat o adevărată isterie în Arad, în urmă cu două săptămâni, anunțând că CET ar putea să întrerupă furnizarea căldurii, pentru că Primăria Arad nu poate plăti subvenția în avans, susține deputatul social-democrat arădean Adrian Todor.

După două săptămâni, Falcă propune CLM să voteze acordarea subvenției pe … 2017, ceea ce demonstrează că primarul și-a bătut joc de arădeni, pe tema CET, adaugă deputatul.

„Este inadmisibil modul în care Gheorghe Falcă încearcă să obțină voturi, pozând în eroul salvator, care nu a lăsat arădenii fără căldură, deși nu exista niciun pericol să se întâmple acest lucru. Tot circul creat de Falcă în jurul problemelor de la CET s-a dovedit a fi un mare fâs, pentru că Primăria Arad putea plăti subvenții în avans, conform legii, inclusiv din excedentul bugetar, numai că nu era nevoie de acest lucru. Primăria Arad putea de acum două săptămâni să propună Consiliului Local Municipal Arad plata celor  11.542.716,83 de lei către CET, pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat şi neacceptate în preţ/tarif. Numai că Gheorghe Falcă a preferat circul în locul soluțiilor legale avute la dispoziție, a făcut drumuri pe la București, mimând întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului Energiei, după care a convocat o ședință CLM și a dat bani la CET. Iar pentru luni, a convocat o nouă ședință, în care alocă cele 11 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor pe 2017”, a declarat Adrian Todor.

„Gheorghe Falcă e în stare ca pentru interesul său politic să dea foc Primăriei Arad, pentru ca apoi, tot el să cheme pompierii să stingă incendiul, iar la final să-și aroge meritul pentru faptele sale de vitejie. Cam așa s-a întâmplat și în cazul CET, Falcă anunțând că sunt probleme grave, pe care de fapt el le-a generat, ca apoi să rezolve situația în cinci minute, așa cum putea s-o facă din prima clipă. Păcat că un astfel de personaj malefic, nociv pentru municipiul Arad, este lăsat în continuare să-și bată joc de un oraș întreg și se joacă cu nervii a zeci de mii de arădeni, pe care-i amenință că vor rămâne fără căldură și apă caldă, în plină iarnă“, afirmă deputatul arădean.

 

 

  1. petre bucuresti 1 martie, 2018, 1:32 pm

    Asa e cand ai un „venetic” la conducerea orasului.Sa il mai voteze aradenii si de acum inainte !

    Raspunde
  2. Dn nefericire chiar dacă au dreptate ce din PSD, realiaea arată că lipsa lor de credibilitate afectează opțiunile arădenilor. Un om serios pe care ei l-au avut au făcut tot ce este posibil să-l piardă. Vorbesc espre domnul Lupaș Marin, unul dintre cei puțni din administrație care are spatele acoperit de seriozitate ar și de responsabilitate. Puțini îi pot trece prin față. De la PSD, de altfel, niciunul.

    Raspunde
  3. a vrut doar sa arate aradenilor ca sunt la mana lui
    si poate sa opreasca , caldura cand vrea muschii lui

    Raspunde
  4. Daca ar da foc nu s-ar mira nimeni

    Raspunde
  5. CLM–ul potrivit legii 215/2001 este factorul decizional ,nu primarul.

    Raspunde
  6. ARADENII sunt de vina, daca avem consilieri prosti sau parlamentari prosti.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.