O delegație formată în mare parte din pompieri nemți se află zilele acestea în vizită în județul Arad.
Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Arad, a fost astăzi gazda unei delegații de etnici germani, veniți în Arad pentru a participa la sărbătoarea împlinirii a 140 de ani de la înființarea Formației Civile de Pompieri Voluntari în comuna Zăbrani.
Cei peste 50 de oaspeţi sunt în marea lor majoritate pompieri de origine germană din Rosengarten, Großbottwar, Fürth cu care Formația Civilă de Pompieri Voluntari Zăbrani are relații de prietenie și colaborare.
„Județul Arad are relații foarte bune cu landul Baden-Würtenberg, din Germania, iar la finele lunii iunie vom organiza la Tübingen Zilele Aradului. Ne bucură apropierea unor comunități din Arad de diferite comunități din Germania, fapt care demonstrează că aparținem marii familii europene”, a declarat Răzvan Cadar.
Vicepreşedintele Răzvan Cadar le-a vorbit oaspeților despre Arad, despre modul în care funcționează administrația locală și județeană, despre proiectele pe care Consiliul Județean Arad le implementează prin accesarea de fonduri europene. „Suntem unul dintre cele mai eficiente consilii județene din România. În ultimii doi ani am depus proiecte în valoare de 150 de milioane de euro, dintre care proiecte în valoare de 100 de milioane de euro sunt deja în diferite faze de lucru”, a mai completat vicepreședintele Răzvan Cadar.
Sâmbătă 11 mai 2019, oaspeții vor participa la programul dedicat aniversării a 140 de la înființarea Formațiunii Civile de Pompieri Voluntari, care se va desfășura la Zăbrani.
Lasă un comentariu