Deputatul liberal Claudia Boghicevici, membră a Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, condamnă modul cinic în care majoritatea din jurul PSD din Camera Deputaților a respins astăzi propunerea legislativă pentru finanțarea de la bugetul de stat a accesibilizării spațiilor publice pentru persoanele cu handicap, deși în cadrul ședinței reunite a Comisiei pentru Sănătate și a Comisiei pentru Muncă din 26 mai, deputații tuturor partidelor votaseră în unanimitate un raport de adoptare al acestei inițiative.
Claudia Boghicevici consideră că singura explicație pentru întoarcerea cu 180 de grade a poziției majorității din jurul PSD are legătură cu evenimentele politice legate de acuzațiile de corupție aduse premierului Ponta. Pentru respingerea proiectului au votat 156 de deputați, în timp ce 124 au votat pentru adoptarea lui, iar opt s-au abținut.
„Persoanele cu handicap devin victima acestei guvernări PSD care se agață cu orice preț de putere și care este în stare să provoace un război împotriva tuturor românilor pentru a-și menține privilegiile, o guvernare care nu mai este interesată de rezolvarea problemelor diferitelor categorii sociale, ci doar de manevre politice. Este halucinant cum un proiect aprobat cu largă majoritate în Comisiile reunite competente și lăudat și la dezbaterile generale din plen ajunge să fie respins doar la comanda politică a liderilor PSD care își încordează astfel mușchii în fața opoziției. Acest comportament politic denotă cinismul maxim pe care actuala putere îl manifestă față de categorii sociale cum sunt persoanele cu handicap și care aveau nevoie de măsurile propuse de mine în această propunere legislativă”, a declarat deputatul arădean.
Claudia Boghicevici a completat: „Avem multe de făcut și trebuie investite resurse financiare pentru a le putea asigura acestor persoane șanse egale în societate. Fără acest prim pas al accesibilizării spațiilor publice nu vom putea avea o reală incluziune în societate, vor rămâne dependenți de familie, de asistență socială. Efectul? Doar aproximativ 10% din persoanele cu handicap sunt integrate pe piața forței de muncă. În același timp doamna Plumb ne anunță că cele 17.000 de persoane cu dizabilități din centre vor fi dezinstituționalizate, dar fără a avea nicio strategie clară despre cum ne asigurăm că aceste persoane sunt integrate în societate. Problema persoanelor cu dizabilități este tratată în mod heirupist, dovadă și modul în care s-au făcut consultările publice pentru Strategia 2015-2020, publicată pe 29 decembrie 2014 cu termen 10 zile în condițiile în care urma perioada sărbătorilor de iarnă”.
Doamana Zogdiriciveci are dreptate!
Guvernu asta nu are mila de nimeni !!! Avem nevoie de oameni ca dvs doamna Boghicevici care se gandeste si la persoanele cu handicap. Bravo !!!!