Deputatul Eusebiu Pistru, președintele ALDE Arad, a ţinut să aducă unele lămuriri în ceea ce privește situația de criză existentă la CET Arad.
Acesta susţine că el este cel care a intervenit la ministrul Energiei pentru a-l pune în legătură pe Gheorghe Falcă, primarul Aradului, cu reprezentanţii RomGaz.
„Având în vedere situația existentă, și anume iminența unei sistări a furnizării gazului către CET – și, ca urmare, a încetării furnizării agentului termic către populația Aradului, am avut discuții cu ministrul Energiei, domnul Anton Anton, pe marginea acestui subiect, pentru găsirea unei soluții. Domnul ministru consideră că responsabilitatea asigurării căldurii pentru arădeni este, legal și moral, a administrației locale din Arad, dar a avut amabilitatea de a-l direcționa pe edilul Aradului, Gheorghe Falcă, spre un secretar de stat din minister, spre a media o întrevedere între primar și reprezentanții RomGaz, în vederea soluționării problemei creanțelor istorice ale CET Arad către furnizor. Doresc să îi mulțumesc pe această cale domnului ministru, prietenul și colegul meu de partid, și să asigur arădenii că voi continua să fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru a îi reprezenta și ajuta la nevoie”, a declarat deputatul Eusebiu Pistru.
De remarcat, că Pistru a avut această intervenţie în contextul în care nu se află în cele mai bune relaţii cu edilul şef al Aradului, Gheorghe Falcă.
Ia uite la traseistu asta ce mare se da da cind a supt bani de la CEt impreuna cu PDlisti&Penelisti a fost bine ?
altu care a pus coada la pruna ca si falconeti si cionca
Bine ar fii ca Aradul să aibă mai mulți parlamentari ca şi Pistru.Mulțumim domnule deputat şi Dumnezeu să vă dea sănătate!
Mironut, mai sugi de la borfasii de PDL isti ?
Da duthe ma Satanii , basistule care esti !!!
Mincinosule! doar nu crezi ca cineva te crede.se vede ca n-ai pic de rusine.
Analfabetii la putere….. Din pacate de la PDL la PSD, toti pe acelasi calapod….
Rusine bre tariceanule , cum drak sa-l schimbi pe Galis cu vaselinosu asta de pistru agramatu si pe juristul Trifon cu scheau 5partide ?!
Dani Trifon va reveni curand la conducerea Alde municipiu , Nadlacul puternic te sustine , fortza Daniel !!!
Dupa fruntea-i de 2 degete ( pe orizontala ) latime se poate spune ca ALDE Arad este in mlastina politicii aradene , bravo Moliceanu- Razgandeanu !