Deputatul Florin Tripa: „Cionca propune desființarea stațiunii balneoclimaterice Moneasa”

Deputatul Florin Tripa: „Cionca propune desființarea stațiunii balneoclimaterice Moneasa”

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, are o nouă inițiativă prin care Staţiunea Balneoclimaterică Moneasa ar putea fi desființată, susține deputatul social-democrat Florin Tripa într-un comunicat de presă.

„După ce a solicitat, în urmă cu două săptămâni, dezlipirea stațiunii de comuna Moneasa și trecerea ei la Consiliul Județean Arad, Iustin Cionca recidivează și arată că nu are nici cea mai vagă idee despre felul în care ar trebui sprijinită această stațiune. Președintele CJA propune includerea stațiunii în Programul Național de Dezvoltare a Turismului «Schi în România», deși Moneasa nu îndeplinește criteriile stabilite prin lege, iar stațiunea arădeană este una balneoclimaterică, cu o istorie de sute de ani”, se arată în comunicat.

„Observ că domnul Cionca a făcut o obsesie pentru Moneasa, ceea ce nu ar fi un lucru rău, dacă ar aduce ceva pozitiv pentru această stațiune. Din păcate, Iustin Cionca încearcă să desființeze stațiunea Moneasa, altfel nu îmi explic derapajele din ultima perioada. Mai întâi, ideea năstrușnică de a separa stațiunea de comună, iar acum, de a transforma această stațiune într-una de schi, deși nu avem nici o locație care poate fi inclusă în acest proiect, așa cum și CJA recunoaște, iar pe de altă parte, Moneasa este o stațiune balneoclimaterică recunosctuă la nivel național și chiar internațional, cu o istorie de sute de ani, pe care acum, iată, domnul Cionca vrea să o șteargă cu buretele. Practic, Iustin Cionca propune desființarea stațiunii balneoclimaterice Moneasa. Îi solicit public președintelui Consiliului Județean Arad să renunțe la astfel de demersuri populiste, născute moarte, și să se implice cu adevărat în dezvoltarea stațiunii Moneasa. Iar un prim pas este un parteneriat cu Primăria Moneasa, prin  care să se atragă fonduri europene. În cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, se pot solicita finanțări pentru dezvoltarea turismului balnear, așa că așteptăm ca președinte Cionca să sprijine comuna Moneasa pentru a atrage astfel de fonduri. Totodată, nu pot să nu observ că cei de la PNL transformă scrisorile deschise în sport județean, în loc să se preocupe de lucruri serioase, cum ar fi, dacă tot vorbim de Moneasa, asigurarea infrastructurii necesare pentru ca turiști din Bihor, de exemplu, să poată ajunge mai ușor în această stațiune. Știm cu toții cum arată drumurile care duc la Moneasa, drumuri care sunt în administrarea CJA și care sunt un adevărat pericol public pentru cei care ar dori să viziteze stațiunea. Așadar, domnule Cionca, haideți să ne ocupăm fiecare de atribuțiile pe care le avem, iar prioritatea numărul unu a instituției pe care o conduceți să fie asigurarea infrastructurii necesare și nu noi proiecte, realizate de tot felul de firme de casă, care nu vor avea nici o finalitate“, a afirmat deputatul PSD Florin Tripa.

  1. Din pacate bateti campii toti si Moneasa va arata tot asa si dupa exercitiul financiar 2014-2020.
    Incompetenta in Arad e mai uriasa decat coruptia.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.