Deputatul Sergiu Vlad vrea termene precise pentru finalizarea pasajelor de pe Centura Aradului

Deputatul Sergiu Vlad vrea termene precise pentru finalizarea pasajelor de pe Centura Aradului

Chiar dacă sunt chemați din vacanță parlamentară pentru chestiuni specifice, reprezentanții USR Arad în Parlamentul României caută soluții pentru problemele arădenilor. În acest sens, deputatul Sergiu Vlad solicită Ministerului Transporturilor setarea unor termene clare pentru finalizarea pasajelor, se arată într-un comunicat de presă al USR Arad.

„Prefer să acționez pentru rezolvarea problemelor din Arad, decât să dau speranțe aiurea oamenilor sau să vorbesc degeaba cu cei care au avut deja posibilitatea să facă ceva pentru pasaje și s-au certat în contradictoriu, fără un rezultat concret”, a declarat deputatul Sergiu Vlad.

Acesta îi solicită ministrului Răzvan Cuc să comunice „care sunt măsurile pe care le va întreprinde ministerul dumneavoastră pentru a finaliza pasajele și a fluidiza traficul pe centura ocolitoare de Nord a municipiului Arad? De asemenea, vă rog să ne comunicați termenul la care estimați că va avea loc darea în folosință a acestora.”

Vlad spune că problema pasajelor nefinalizate este cunoscută foarte bine de arădeni, în special de cei care au autoturisme. „Centura ocolitoare de nord a municipiului Arad, cea care preia atât traficul local cât și cel internațional dinspre Nădlac spre Oradea (E671) și Deva – București (E68), se intersectează în două puncte cu calea ferată, fapt care generează cozi uriașe și timpi de așteptare semnificativi pentru participanții la trafic. Spre exemplu, circulaţia pe calea ferată Arad – Bucureşti impune aproximativ 74 de închideri ale barierei, cu o durată medie de oprire a traficului rutier de peste 170 minute în decursul a 24 ore. Consecințele acestui fapt sunt întârzieri în livrarea mărfurilor, creșterea consumului de combustibil, poluare suplimentară, precum și stres și oboseală pentru conducătorii auto”, se arată în interpelarea formulată de deputatul USR, concluzia fiind aceea că „se impune de urgență definitivarea construcției celor două pasaje”.

De remarcat, că întrebările și interpelările adresate miniștrilor vor fi înregistrate și vor primi răspuns după convocarea Parlamentul în sesiune ordinară.

  1. Bravo domnu’ Vlad, ne bucuram ca știți sa scrieți dar va rog sa va promovați când realizați ceva. Ați reușit să deveniți penibil rapid.

    Raspunde
  2. Bine ca mai e totusi cineva care ridica problema pasajelor dupa alegeri pt. ca inainte de alegeri toti promiteau ca o rezolva (mai ales unul de la psd originar din teleorman ).Acum sant sanse sa nu mai poti ajunge nici la trecerea de cale ferata din cauza gropilor aparute la liniile de tramvai .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.