Studenți, părinți, parlamentari, oficialități județene și locale, profesori au fost prezenți, sâmbătă dimineața, la deschiderea anului universitar 2019-2020 al Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad.
Festivitatea a avut loc în sala festivă din Complexul M al UAV și s-a bucurat de prezența prof. univ. dr. ing Petru Andea, secretar de stat în Ministerul Educației Naționale. De asemenea, au fost alături de universitarii arădeni Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop – vicar Emilian Crișanul, parlamentarii Doru Căprar și Adrian Todor, primarul Aradului Călin Bibarț, subprefectul Aradului, Vasilică Damian, vicepreședintele CJA Răzvan Cadar, prorectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” prof. univ. dr. Petru Aurel Dărău, inspectorul școlar general Anca Stoenescu, precum și directori de școli.
Prin discursurile lor, invitații au subliniat rolul educației în societate, i-au felicitat pe studenți, în special pe cei din anul I, pentru alegerea lor de a studia la UAV, și au reiterat importanța dezvoltării unui centru universitar puternic în Arad.
Prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, a ținut să mulțumească echipei de la conducerea universității, profesorilor, tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea universității de stat din Arad.
„Este un an pe care îl deschidem sub cele mai bune auspicii după rezultatele bune obținute în urma evaluărilor naționale și internaționale. Suntem o universitate din ce în ce mai puternică, care se dezvoltă de la un an la altul. Mă bucur să am alături de mine o echipă de încredere, de profesioniști cu care, cu siguranță, vom reuși să obținem noi performanțe academice. Tuturor, profesori și studenți, le doresc un an universitar de excepție”, a menționat, între altele, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
Fara pârnăiasul Nastase?Sec…