Mai multe percheziții au fost desfășurate în județul Arad de polițiștii Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
Polițiștii Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei ai Secției nr. 2. Rurală Pecica, Secției nr. 10 Rurală Gurahonț și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au efectuat, marți dimineața, trei percheziții domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni.
Perchezițiile au avut loc pe raza localității Buceava-Șoimuș, la domiciliile a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 38-43 de ani, bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În urma activităților desfășurate, au fost depistate 5 cartușe de calibrul 12 cu capsa nepercutată, 24 de capse pirotehnice, 2 bucăți trofeu din specia căprior și 400 de țigarete netimbrate.
Bunurile găsite în urma perchezițiilor au fost indisponibilizate de polițiști, cei trei bărbați fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată, nerepectarea regimului armelor și munițiilor și deținere ilegală de armă supusă autorizării.
Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celor în cauză.
Lasă un comentariu