Oamenii de ştiinţă spanioli au anunţat că au descoperit cinci situri sub o micuţă biserică din Madrid în care ar putea să se găsească rămăşiţele pământeşti ale unuia dintre cei mai mari scriitori ai „Secolului de aur” spaniol – Miguel de Cervantes, creatorul celebrului personaj Don Quijote.
Descoperirea a fost făcută cu ajutorul unor camere în infraroşu şi scanere 3D. Imaginile obţinute i-au făcut pe cercetători să spere că rămășițele se află în cripta micuţei biserici a Ordinului Trinitarian, o clădire din cărămidă roşie situată în centrul istoric al capitalei spaniole.
Născut în anul 1547, în oraşul Alcala de Henares, în apropiere de Madrid, Miguel de Cervantes Saavedra, un simbol al literaturii spaniole, a murit sărac pe 22 aprilie 1616 şi a fost îngropat în ziua următoare, potrivit documentelor epocii, într-o biserică aflată lângă o mănăstire, a cărei arhitectură a fost modificată de mai multe ori de atunci.
La aproape patru secole după moartea scriitorului, locul în care se află rămăşiţele pământeşti ale acestuia nu este cunoscut cu exactitate. Mai multe călugăriţe trăiesc în acea mănăstire, inclusă în patrimoniul cultural al Madridului încă din anul 1921, fapt care face dificilă demararea unor săpături arheologice, fără o localizare precisă.
Primarul Madridului este hotărât ca instituţia madrilenă să achite cheltuielile generate de această nouă fază a căutărilor, fără să precizeze însă suma estimată.
Un membru al echipei de istorici Fernando de Pardo a estimat costul total al proiectului la aproximativ 100.000 de euro.
Supranumit „Principele ingeniozităţii”, Miguel de Cervantes a fost romancier, poet şi dramaturg.
Foto: thehistoryblog.com
Lasă un comentariu