Descoperire macabră! Au fost găsite 54 DE CADAVRE într-o pădure

Descoperire macabră! Au fost găsite 54 DE CADAVRE într-o pădure

O echipă de intervenţie a găsit, după multe cercetări, cadavrele a 54 de persoane declarate dispărute.

Un avion indonezian care efectua o cursă internă, a pierdut contactul cu turnul de control şi a dispărut, la doar jumătate de oră după decolare.

Avionul care aparţinea companiei Trigana Air avea la bord 54 de persoane, iar cursa era una scurtă, trebuia să dureze în total 45 de minunte. Dintre persoanele aflate la bord 44 erau adulţi, 5 copii şi 5 membri ai echipajului.

Această companie aeriană a înregistrat numeroase incidente foarte grave care au avut ca urmare moartea a zeci de persoane şi este interzisă în Uniunea Europeană.

Avionul prăbuşit a fost găsit în munţi, de nişte săteni, iar echipele de intervenţie au ajuns abia marţi la epavă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Au fost găsite cadavrele tuturor persoanelor care se aflau la bord, tragedia nelăsând în urmă nici un supravieţuitor.

Deşi aeronava era veche de 27 de ani, compania nu a scos-o din uz, chiar şi cu riscul unor asemenea catastrofe.

trigana_air_47545000

 Sursa: realitatea.net

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.