Pentagonul îşi doreşte ca soldaţii viitorului să fie mai rapizi şi mai puternici și să aibă echipamente mai uşoare. Aceste lucruri vor fi în viitor posibile. Spre exemplu, ochelarii cu infraroşu ar putea ajunge la următorul nivel, prin crearea lentilelor de contact pentru vedere nocturnă.
Cercetătorii de la Universitatea din Michigan, SUA, au creat un senzor extrem de subţire folosind materialul revoluţionar denumit grafen.
Experţii Ted Norris şi Zhaohui Zhong susţin că materialul respectiv poate fi aplicat pe lentilele de contact. Grafenul absoarbe razele ultraviolete şi le transformă în semnal electric.
Echipa de ingineri a pus un strat de izolare între alte două de grafen, adăugând apoi curent electric. Atunci când acest ansamblu a fost expus la lumină, reacţia electrică a fost amplificată atât de puternic, încât să fie transformată în imagine vizibilă.
Specialistul Zhaohui Zhong este de părere că noua descoperire oferă o nouă modalitate de a interacţiona cu mediul înconjurător.
Totuşi, pentru ca lentilele de contact să poată fi folosite noaptea trebuie ca dispozitivul să fie îmbunătăţit pentru a fi mai sensibil la lumină. De asemenea, este nevoie ca acesta să funcţioneze la temperaturi diferite.
Inventatorii susţin că descoperirea lor poate fi folosită inclusiv la smartphone-uri şi maşini.
Sursa: ziare.com/Foto: mapn.ro
Lasă un comentariu