Desenul unui băiețel din România va fi transformat într-o jucărie de pluş VÂNDUTĂ în întreaga lume

Desenul unui băiețel din România va fi transformat într-o jucărie de pluş VÂNDUTĂ în întreaga lume

Desenul unui băiețel de şapte ani din România va fi transformat într-o jucărie de pluș de către IKEA. Jucăria va fi vândută în toată lumea.

„Un prichindel din România e viitorul designer al unei jucării pe care o vei găsi în magazinul nostru. Albert are 7 ani şi a participat la concursul nostru internaţional de desene. Ideea lui a fost una dintre cele 10 câştigătoare din peste 800 de înscrieri din toată lumea”, se arată pe pagina de Facebook IKEA România.

Desenul realizat de Albert este unul dintre cele zece desene câștigătoare ale unei competiţii organizate la nivel global, în cadrul „Campaniei Jucăriilor de Pluș pentru Educaţie”, ediţia 2014.

„Am ales 10 creaţii câştigătoare dintre mii de desene realizate cu bucurie de către copii. Desenele finale sunt figuri fantastice, unice, care demonstrează că orice este posibil în imaginaţia copiilor. Jucăriile de pluș vor fi produse amuzante, simpatice şi surprinzătoare, pline de personalitate. Noi am ajuns să îndrăgim aceste personaje şi sunt sigură că ele vor fi foarte populare şi printre clienţi”, a declarat Maria Thorn, Range Manager la Children’s IKEA.

Toate cele zece desene câştigătoare vor fi transformate în jucării.

Ineditul liliacului desenat de Albert constă în faptul că acesta are aripile întoarse invers.

„Credem că ştim de ce micul liliac (realizat de băieţelul din România, n.red.) arată aşa de surprins: este singurul din lume care poate zbura cu aripile orientate invers!”, a mai spus Maria Thorn.

Foto: romania-insider.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.