Mai multe grămezi de deșeuri care au fost incendiate ilegal au fost descoperite de către polițiștii din cadrul Poliției Locale Arad ieri după-amiază.
În data de 24.11.2021, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au constatat existența unui fum dens în cartierul Drăgășani, ca urmare a incendierii unor deșeuri provenite din dezmembrări auto, în perimetrul unei gospodării.
O altă speță a fost identificată recent, pe str. Barbu Lăutaru, unde tot o persoană fizică a procedat de incendierea unor deșeuri din plastic, cabluri și componente auto. Ambii contravenienți au primit amenzi de câte 10.000 de lei, pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de OUG nr.92/2021-privind regimul deșeurilor.
„Atragem atenția, din nou, pe această cale, tuturor cetățenilor și societăților comerciale din municipiu asupra faptului că sancțiunile cu amendă prevăzute de legislație sunt în cuantum de la 10.000-20.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000-70.000 lei pentru persoane juridice.” este mesajul transmis de Poliția Locală Arad pe pagina de Facebook.
În anul 2021, activitatea sancționatorie a Biroului Protecția Mediului privind incendierea deșeurilor și deversarea lor neautorizată s-a dublat față de anul anterior, fiind aplicate amenzi în valoare de 142.500 lei, în mai puțin de 11 luni, față de 75.000 lei, în tot anul 2020. Acest demers a căpătat mai multă greutate după adoptarea noului act normativ privind regimul deșeurilor, respectiv OUG 92/2021. Dacă Legea 211/2011 – abrogată prin prin OUG 92 din august a.c. – prevedea sancțiuni între 3.000 și 6.000 lei pentru persoane fizice și între 20.000 și 40.000 de lei pentru persoane juridice, ordonanța de urgență recent intrată în vigoare stabilește amenzi între 10.000 și 20.000 lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 75.000 de lei pentru persoane juridice.
Deși activitățile contravenționale amintite, ca și alte activități ilicite ce afectează mediul ambiant, persistă în mai multe zone ale orașului, poliția locală continuă intensificarea progresivă a activităților de control efectuate în teren, aspect ce va fi relevat și de evoluția măsurilor de notificare și sancționare ce vor fi puse în practică până la finele anului 2021 și în 2022.
Lasă un comentariu