Deșeuri periculoase, depistate de polițiști în urma controalelor efectuate la mai multe firme din Arad

Deșeuri periculoase, depistate de polițiști în urma controalelor efectuate la mai multe firme din Arad

Polițiștii au depstat deșeuri periculoase în urma unor controale efectuate la mai multe firme din Arad.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat, la data de 18 martie, controale la trei societăți comerciale din județul Arad, cu scopul verificării legalității păstrării și depozitării produselor și deșeurilor periculoase.

Oamenii legii au descoperit 1.350 de kilograme de deșeuri feroase și neferoase, amplasate direct pe sol, 125 de litri de ulei uzat, 145 de litri de produse pentru protecția plantelor cu termenul de valabilitate expirat și mai multe recipiente din plastic, impregnate cu substanțe periculoase, toate fiind indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

Au fost întocmite două dosare penale pentru poluarea prin evacuare în atmosferă sau în sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase și neluarea măsurilor de eliminare a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

Sursa foto: IPJ Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

ReactiiRecente