În urmă cu câțiva ani, probabil de pe youtube, am aflat și eu de existența unui domn Djuvara. Ce încântat am fost atunci când am aflat că fusese angajat în guvernul Antonescu, trimis la Stockholm, ce mai… aproape era să-l consider un erou. Totuși am avut o reținere, datorată modului său de exprimare, de tip cafenea. Prin căutările mele, ce am urmărit sau ce am citit, m-am mai intersectat cu numele, în anii ăștia. E clar, un marketing bun nu te face istoric. Sau nu te făcea… Dar în ziua de azi când și mâncarea e falsă, de ce nu ar fi Neagu Djuvara istoric?
Noiembrie 2020, la o librărie din Arad, privesc spre rafturi în sectorul dedicat cărților istorice. Zona de istorie, colorată, cu coperți interesante. E precum povestea cu mărul… Deprimare totală, apoi… Cărtărescu, Pleșu, Liiceanu și mai ales Djuvara, cărți ce și-ar găsi locul în zona literaturii, filosofiei, sau pe raftul cu basme. Când ai ținut partea unui partid sau unui personaj politic, cum au făcut aceștia din urmă, nu mai prezinți încredere în a scrie istorie. Apoi, tot pe rafturi, în sectorul dedicat istoriei, cărtți de can-can, majoritatea americane, cînd știm că axioma istoriei, de secole, e istoricul englez sau german. Apoi, multe Djuvara ambalate pentru a ne colora imginea. Și cd-uri Djuvara, la preț de Lady Gaga… Aha… e la modă să citesti, să asculți Djuvara… Se poate…
Ce l-a făcut totuși cunoscut? E clar… teoria despre originea cumană-turcică a domnitorilor din Țara Românească. A știut cum să puncteze, să creeze un pol de scandal. Dupa atâția ani când ni s-a exagerat povestea cu dacii, romanii, marii domnitori, eroism… asta a fost scânteia ce a dezlănțuit cititorii împotriva viziunii de până atunci asupra istoriei noastre. Se pare că se pot face bani improvizând teorii bazate pe ură și minciună, ca să poți vinde cărți, drepturi de autor etc.
Djuvara se bazează în demersul său, practic de pe toate canalele, pe o scriere a lui Iorga și pe Codex Cumanicus. Iorga găsise o carte de Bruce Boswell – englez și publică la Academia Română un text de 16 pagini în care la un moment dat se întreabă „numele Basarab e cuman? Doar numele?”. Codex Cumanicus e un dicționar pentru dominicanii ce treceau munții. Dincolo de Carpați cică trăiau cumanii care căsăpeau cavalerii dominicani ce treceau dincolo, chiar și Banatul Severinului era cuman… Iar cînd cumanii erau cît pe ce să facă un stat la noi au fugit din calea mongolilor în Ungaria și s-au creștinat catolici. Iar Iorga se întreabă că doar numele Basarab e cuman? Repetă Djuvara. Probabil filosof al istoriei, nu are argumente solide. El spune că statele române se nasc mult după alte state din zonă, pentru că ne-a lipsit elementul barbar și mai zice că am avut nevoie de o familie cumană să se lanseze noul stat.
În descrierea cumanilor, Djuvara spune că aveau femei frumoase iar bărbații o față lunguiață, de origine turcică. Cumanii au dat Ungariei un rege și o regină. De asemenea, erau războinici viteji, și nu doar familia domnitorului Basarab era cumană, pentru că cel puțin un sfert din boierimea română veche era de origine cumană, să poată ajunge conducător. Chiar și Vlad Țepeș, la a șasea generație după Basarab, are trăsături turcice.
Un alt argument expus de Djuvara este că localnicii de origine romană, sau mai detaliat romano-slavă, nu aveau abilitați în a conduce și a se extinde sau armele folosite erau tot de origine cumană, chiar și tehnica folosită în luptă.
Geneza poporului român Djuvara o descrie în jurul râurilor, adăpostite de codrii uriași, valahii se amestecă cu slavii agricultori, bulgarii fiind conducători, sec VIII – X. Codrii Vlăsiei, Litovoi, Seneslav sunt nume de origini slave, statul e cuman, iar Basarab –Băsărabă (tatăl stăpânitor) e de origine cumană, fiind catolic.
Băștinașii sunt paralizați din punct de vedere politic, istoria trebuie privită ca o normalitate și cu o întoarcere spre occident, istoriografia României e depășită, sunt alte argumente strict filozofice ale lui Djuvara.
Matei Cazacu este un istoric francez de origine română, licențiat al Universității din București, absolvent al Facultății de Istorie, doctor în istorie și civilizație bizantină, autor al numeroase studii și cărți. Pentru o concisă prezentare a afirmațiilor lui Cazacu, ce combate așa zisele origini cumane, din cartea domniei sale am încercat să iau doar pasaje ce se referă la documentele din epocă, obiectivul simplu fiind accentul pe afirmații fără posibilitate largă de interpretare.
Cartea lui Cazacu se axează pe demontarea punct cu punct a teoriilor lui Neagu Djuvara. Bineînțeles, să cunoști și să studiezi amănunte așa de greu de descifrat trebuie să fii pregătit. Eu consider că Cazacu punctează și expune documente, pe cînd Djuvara filosofează și trece de la un subiect la altul.
Matei Cazacu spune că Basarab este creștin ortodox și se numea din botez Ivanco, adică Ioan, lucru confirmat de adversarul său Carol Robert de Anjou „Basarab românul și fii lui”, sau de cronica pictată de la Viena, deci Basarab nu este catolic (e scismaticus) și e un valah nesupus (infidelis olacus noster). Ludovic Cel Mare, fiul lui Carol Robert de Anjou, repetă acest lucru.
Tot Matei Cazacu spune despre cumani că erau înalți, blonzi, deci nu seamănă cu tipul expus de Djuvara iar Diploma Cavalerilor Ioaniți din 1247 îi plasează la est de Olt și sudul Munteniei. Negru-Vodă nu este numit după culoarea feței, părului sau ochilor, nici un domnitor muntean nu este numit peiorativ după trăsături.
Alexandru, fiul lui Basarab, nu poate fi decît un nume ortodox, în vremea aceea nici un suveran catolic nu purta numele Alexandru.
Teoria lui Cazacu este în mare parte orientată pe religia personajelor istorice, pe confirmare și nu pe elementul lipsă, iar cuvântul schisma ce apare în documentele prezentate de autor este un element cheie. De asemenea, trecerea la catolicism a fiului său Alexandru, cerută de Papa Clement al VI-lea, ar fi fost neconcludentă dacă părintele său ar fi fost catolic.
Conform Zakonikul-ui din sec. XIV, Basarab aste numit Basaraba Ivanco, socrul țarului Alexandru, deci destul de clar, ortodox, iar Negru-Vodă sau Radu-Negru, nu se știe dacă e tatăl lui Basarab. Numele Tihomir nu e Thoctomer cum zice Djuvara.
Dar peste disputa domniilor lor există cartea Regi, Sfinți și Anonimi a autoarei Alexandra Ion, care conform spuselor domnului profesor Bogdan Craiovan tratează și parte a polemicii de față, utilizând o tehnologie modernă, analiza ADN, iar teoriile lui Djuvara se pierd în fața abordării moderne.
Dincolo de subiectul despre cumani, am încercat să prezint unul din personajele implicate, adică d-nul Djuvara, cît mai aproape de istoria dânsului, chestiune utilă, cred, în a ne raporta dacă merită sau nu citit. Concluzia mea este că nu merită privit ca un istoric.
Neagu Djuvara, aromân, dintr-o familie boierească, după școli făcute în străinătate devine angajat al guvernului Antonescu în anii 40, la direcția cifrului. Deci el trebuia să se ocupe cu cifrarea și descifrarea telegramelor diplomației românești. Este trimis la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944 pentru a parafa un armistițiu cu aliații prin intermediul rușilor aflați în Suedia. Dar URSS acționa pe mai multe căi, cu scopul vădit de a ajunge prima la Berlin. Regele și reprezentanții partidelor aleg varianta loviturii de stat, a capitulării în fața sovieticilor. Se știe, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu este arestat de regele Mihai.
Personajul Djuvara, misterul plecării, potrivirea datei, importanța misiunii, telegrama de la Stockholm rămîn subiecte nerezolvate. Cert e că misiunea lui Djuvara era importantă din moment ce ministrul de externe român stă de vorbă cu acesta chiar înainte de plecare. Interviurile alambicate din ultima perioadă a vieții – se găsesc pe youtube -, ne prezintă un om nehotărât în a-și exprima convingerile. Se declară anticomunist, dar ajunge să lucreze pentru guvernul comunist, pleacă cu multe geamantane, semn ciudat, ne apare ca un om sărac dar totuși abil în vânzări, ne spune că-i din opoziție dar e plătit de guvern. Aspectul moral al omului nu prea e în regulă, mai ales cînd dedici istoria celor tineri, cu cărți scumpe sau foarte scumpe…
Acum, cînd cărțile, manualele de istorie sunt distorsionate din interese sau din neglijență, e bine să cunoaștem istoria personajelor ce-și pun numele pe carte. Fără ură si părtinire, e complicat să analizezi documente, dar poți încerca să cunoști personajul ce le interpretează. Dintr-o discuție recentă cu d-nul prof. dr. C. Petrescu, cadru universitar la UVT, am reținut că distorsionarea istoriei s-a făcut și se va face iar cei ce trebuie să ia măsuri sunt însăși istoricii. Cei ce scriu filosofie, literatură etc. nu ar trebui priviți ca și istorici. Iar cartea dânsului Manualul de Istorie între Deziderat și Realitate (Editura de Vest) explică cum istoria trebuie scrisă fără vreun interes. O carte luată de pe raft nu ne oferă o garanție a adevărului, dar putem alege din mai multe (preferabil din rândurile de jos). Idem cu sursele de presă, nume de jurnaliști, doar privite comparativ și în timp pot prezenta încredere sau neîncredere.
Revenind la Djuvara, el declară că înainte de 23 august (pe o perioadă de luni de zile) anumite telegrame nu erau transmise prim ministrului. Atunci, ca si angajat, a ascuns adevărul șefilor, de ce l-ar spune ca istoric autodeclarat apoi? Djuvara ne mai zice că Antonescu nu putea discuta cu anglo-americanii. Cum puteam noi să discutăm cu anglo-americanii cînd de la Teheran 1943 se stia că suntem sub influenta sovieticilor? Djuvara a continuat să lucreze pentru guvernul României, prorus, până in 1947.
Iuliu Maniu despre telegrama de la Stockholm: „Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta şi, în special, noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, când ni se va pune în faţă, mâine-poimâine, faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămânem noi. Deci, trebuie să constatăm, numaidecât, că noi între condiţiile pe care le avem prin armistiţiu, era şi punctul precis stabilit, că tot ce s-a discutat va fi respectat în armistiţiul pe care noi îl vom încheia. Domnul ministru Buzeşti citeşte textul telegramei conţinând acest punct de vedere, privitor la recunoaşterea zonei libere”.
Istoricul Matei Cazacu despre cartea sa și teoria lui Djuvara: „Critica teoriei cumane este doar vârful icebergului. Cartea este, înainte de toate, o replică întru apărarea istoriografiei româneşti mai vechi şi mai noi, pe care Neagu Djuvara o desconsideră, ba chiar o calomniază în bloc şi fără nuanţe începând cu Haşdeu, Onciul, Iorga şi Gh. Brătianu până în zilele noastre. Ea este apoi o reaşezare a problemei – întemeierea Ţării Româneşti la cumpăna secolelor 13 şi 14 – cu toate premizele şi consecinţele ei imediate pe terenul solid al documentelor, câte cunoaştem până astăzi.”
Istoricul Alex Mihai Stoenescu, premiat de Academia Română: Djuvara și Boia se încadrează în „curentul politic de propagandă negativistă și antinaționalistă care vrea să schimbe percepția despre identitatea națională românească („depășită”, „marginală”, „provincială”, „ficționară”, „mitologică”), pe care autorii nu și-o asumă, în favoarea unei identități europene generale în care elementele identitare românești să dispară”.
Mulți români s-au realizat în străinătate. Unii s-au întors, alții, nu… Revenind în țară nu câștigi vreo emblemă de patriot. Rândurile de mai sus, sunt un mic studiu despre cât e de simplu, azi, să asociezi eseurile sau filosofia cu istoria și ce simplu e să-ți creezi o imagine imaculată și credibilă. Mulți scriitori, folosind marketingul, scriu și vând istorie fără a fi specializați pentru aceasta. Iar cînd verticalitatea lipseste nu poți scrie istoria unui popor.
Djuvara nu a fost primit în Academia Română. Ionel Haiduc, fost președinte al Academiei, declara că Djuvara nu are cărți de analiza științifică ci de popularizare. Dar Academia nu poate stopa marketing-ul. Nu poate stopa accesul la informație. Dar ar trebui sa analizeze și să atragă atenția asupră unor încercări de denaturare a istoriei noastre, cel puțin atunci când alunecarea e vizibilă și pârâul devine torent.
Nota redacției: Cristian Iovan este inginer specializat în industria lemnului, profesor, designer de mobilă. În prezent, studiază istoria la Universitatea de Vest din Timișoara.
Lasă un comentariu