Deţinătoarea RECORDULUI NAȚIONAL de ultramaraton participă la MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI – 2018

Deţinătoarea RECORDULUI NAȚIONAL de ultramaraton participă la MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI – 2018

Mara Guler, cea mai bună alergătoare din România pe distanța de ultramaraton revine la Arad unde va alerga la proba preferată de ultramaraton, în cadrul evenimentului Maratonul, semimaratonul și crosul Aradului – 2018.

Mara Guler este legitimată în Arad, la CS Universitatea Arad, pentru care a doborât toate recordurile naţionale la proba de ultramaraton. În acest an a participat la Campionatul European de 24 de ore alergare dar şi la Campionatul Mondial de 100 de kilometri din Croaţia. Aceasta este componentă a lotului naţional de ultraatletism.

Medic de profesie, Mara Guler locuieşte la Timişoara, însă este legitimată la CS Universitatea Arad. În 2016 Mara Guler a câștigat proba de ultramaraton la Arad iar în 2015 pe cea de maraton.

„Cred ca alergarea ne oferă fiecăruia dintre noi şansa de a fi liberi. Îmi doresc ca tot mai mulţi români să înceapă să facă mişcare în fiecare zi. Cu toate că sunt prinsă atât în programul meu profesional ca medic, în programul fiicei mele Iulia, dar şi în programele zilnice de antrenament, vreau să demonstrez că se poate găsi puţin timp pentru alergare. Şi apropo, acest sport este foarte simplu. Ai nevoie de o pereche de pantofi de alergare şi o haină sport şi poţi ieşi la alergare fără probleme, a declarat Mara Guler.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.