Dorel, de data aceasta de la RDS, lovește la Arad. Lucrarea, una care ar fi trebuit să fie destul de simplă, dat fiind faptul că pentru alți colegi nu a pus probleme, a avut o finalitate de râsu-plânsu.
Victima, o arădeancă, a făcut publică pățania, postând pe un grup de pe o rețea de socializare fotografii care arată felul în care i-a fost montat de către o echipă de la RDS aparatul pentru fibră optică. Postarea a adunat zeci de comentarii și a stârnit umirea și nemultumițrea internauților.
„Cei de la RDS au dat dovadă de «profesionalism» în ceea ce privește montarea aparatelor pentru fibră optică”, mărturisește arădeanca. Femeia le-a povestit celor care au întrebat-o cum de a permis așa ceva că a lăsat cuiva cheia de la apartament pentru că nu era acasă, astfel încât echipa să poată face lucrarea. „Când lași cheia la altcineva ca să le deschidă …Nu e ca și cum… ai fi acasă. Când am ajuns acasă după lucru surpriză: DEZASTRU”.
Iată și câteva reacții ale internauților:
„Nu are rost fără cuvinte….sunt dezastru și cu netu la noi la Zimand mai mult fără net tot sun la ei și….deja mi mie rușine….ieftin și proastă calitate!”
„Dumnezeule, un necalificat îl punea mai frumos cablu ăla. Cum ai acceptat așa ceva ??? Merită reclamație și la ziar să-i vadă Aradul ce muncitori buni sunt ei. Am și eu experiența mea idioată cu ei …”
„Deh.. vai și amar..la maică-mea au găurit mobila din lemn masiv, vezi-Doamne, să pună router-ul pe mobilă.”
„La mine au încercat ceva de genul (însă nici chiar așa) doar că… nu le-am permis. Într- un final au făcut «aproape» cum am vrut eu însă unul dintre cei doi a început să bombăne, ba mai rău, să înjure. În secunda următoare căuta ieșirea cu disperare, nu de alta dar i-am luat scara și am aruncat-o după el.”
„Și la mine au dat dovadă de același «profesionalism»… cred că am 200 de metri de cablu adunat pe după dulap!”
Lasă un comentariu